Consilierul Oleg Cernei cere asigurarea condiţiilor de lucru pentru jurnaliştii care reflectă activitatea CMC

Consilierul municipal Oleg Cernei cere asigurarea unor condiţii de lucru adecvate pentru jurnaliştii care reflectă activitatea Consiliului Municipal Chişinău (CMC). Potrivit lui Cernei, reprezentanţilor mijloacelor de informare în masă le-ar putea fi pus la dispoziţie în Primărie un birou special amenajat, de unde să transmită redacţiilor pentru care lucrează informaţii operative despre activitatea CMC. În susţinerea solicitării sale, consilierul AMN a indicat faptul că toate formaţiunile politice s-au angajat în campania electorală să asigure transparenţa activităţii CMC şi a deciziilor aprobate. Potrivit sursei citate, fosta legislatură a CMC a demonstrat o atitudine neglijentă faţă de mass media. „Este necesar şi firesc să punem la dispoziţia jurnaliştilor un telefon şi un calculator, ca să poată menţine operativ legătura cu redacţia”, a subliniat consilierul. Totodată, Oleg Cernei a propus pentru următoarea şedinţă aprobarea unui regulament privind transparenţa actului decizional în CMC.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.