Consilierii Partidului Liberal din Consiliul municipal Chişinău o acuză din nou pe Silvia Radu, primar interimar al capitalei, de incompetență şi abuz. Potrivit aleșilor locali liberali, pe de o parte, Silvia Radu propune comasarea mai multor direcţii, prin absorbție, iar pe de altă parte, a anunțat concurs pentru mai multe funcții de șef la direcțiile care urmează a fi reorganizate, transmite IPN.
„După ce a dat cu oiștea în gard, Silvia Radu, atunci când nu s-a mai descurcat cu ghețușul de afară – noroc că a venit soarele şi a mai rezolvat din probleme – acum începe partea a doua a epopeii cu abuzurile la Primărie. După ce a arătat totală incompetență, acum arată abuz total”, a declarat liderul fracțiunii PL, Ion Cebanu, într-o conferinţă de presă.
Liberalul susține că nu este clară fundamentarea economică, dar nici acțiunea logică a reformei organizatorice propuse de Silvia Radu. Pe lângă faptul că au fost încercări de a trece proiectele de decizie în cauză pe la comisii şi comisiile le-a dat aviz negativ, nu există expertiză juridică și nici economică pentru a vedea ce se întâmplă dacă sunt unite două-trei direcţii, mai spune Ion Cebanu.
Potrivit liberalului, mai degrabă, Silvia Radu urmărește scopul să scape de anumiți funcționari. Ion Cebanu a dat exemplul unui consilier al primarului general, care a fost suspendat pe motiv că este suspendat Dorin Chirtoacă.
PL insistă că doar o persoană aleasă de cetățeni are legitimitate să facă astfel de reforme, nu una „intrată pe fereastră” în Primărie.