Consilierii comunişti şi creştin-democraţi au transmis unei firme un teren aferent Centrului de creaţie al copiilor

O firmă din capitală a intrat în posesia unui lot de pământ, amplasat într-o zonă de parc, după ce consilierii comunişti şi creştin-democraţi au votat unanim un proiect de dare în arendă a terenului pe un termen de 5 ani, cu proiectarea sediului firmei şi construcţia unui bloc de locuit. În acelaşi timp, aceiaşi consilieri au respins proiectul de decizie privind atribuirea a 5 loturi de pământ veteranilor Războiului pentru independenţa R. Moldova. Consilierul municipal Oleg Cernei a declarat pentru Info-Prim Neo că lotul de pământ de 21 de ari este amplasat între Centrul Naţional de Creaţie a Copiilor şi Adolescenţilor (CNCCA) şi Parcul-dendrariu, având adresa juridică bd. Ştefan cel Mare, 169. Proiectul a fost promovat de consilierul comunist Victor Odobescu, interesat, în opinia lui Cernei, de atribuirea lotului anume Societăţii pe Acţiuni „Energoimpex”. Oleg Cernei susţine că votanţii acestei decizii s-au făcut a nu auzi propunerea sa de a scoate la licitaţie terenul revendicat şi de CNCCA. Aceştia au făcut trimitere la o decizie a Curţii Supreme de Justiţie care, în aprilie curent, a decis înstrăinarea lotului. Consilierul Cernei s-a arătat nedumerit de tăcerea, în timpul discuţiilor din CMC, a procurorului municipiului care, susţine sursa citată, e obligat să sesizeze ilegalitatea deciziei. În acelaşi timp, afirmă Cernei, reprezentanţii aceloraşi fracţiuni s-au opus cu vehemenţă atribuirii a 5 loturi de câte 5 ari, pe str. Grenoble, pentru foşti combatanţi care locuiesc în condiţii greu de imaginat. Solicitaţi de Info-Prim Neo, membrii Comisiei construcţii, arhitectură şi resurse funciare a CMC, Svetlana Popa, lider al fracţiunii comuniste, şi consilierul comunist Valeri Pavlov au refuzat să comenteze decizia. Consilierul Victor Odobescu a fost de negăsit timp de două zile. La rândul lui, şeful adjunct al CNCCA, Grigore Oxinte, a calificat decizia CMC drept „un pas nechibzuit” şi chiar „o încălcare a legislaţiei”. Pe lângă faptul că aleşii locali au privat copiii de un teritoriu necesar pentru procesul de educaţie şi recreere, ei au ignorat prevederile conform cărora teritoriile adiacente se află în gestiunea instituţiilor amplasate în ele, susţine Oxinte. El s-a arătat revoltat de faptul că administraţia Centrului n-a fost nici întrebată, nici măcar informată despre darea în arendă a pământului. Potrivit sursei citate, cei 150 de copii, care frecventează secţia de arte plastice din cadrul CNCCA vor fi privaţi de lecţiile de penel pe care le efectuau în zona de parc, iar cei din secţia foto - de posibilitatea de a învăţa meseria în cadrul naturii. În prezent, Centrul Naţional de Creaţie a Copiilor şi Adolescenţilor este frecventat de 1400 de copii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.