Consilieri ai PPR de la Soroca acuză PCRM de cumpărarea voturilor pentru alegerea conducerii raionului
Consilierii raionali de la Soroca, aleşi pe listele Partidului Popular Republican (PPR), acuză Partidul Comuniştilor că ar fi cumpărat voturi şi ar fi făcut presiuni asupra consilierilor, pentru a-i obliga să aleagă la conducerea raionului reprezentanţi ai formaţiunii de guvernământ.
Consilierii Igor Cebotari şi Ilie Manea au respins luni, 1 octombrie, în cadrul unei conferinţe de presă declaraţiile preşedintelui Vladimir Voronin, potrivit cărora, Alianţa „Moldova Noastră” ar fi cumpărat voturile consilierilor pentru a alege în fruntea raionului un preşedinte din partea formaţiunii respective.
Cei doi au menţionat că nu opoziţia ar fi cumpărat voturile, ci comuniştii. În cadrul conferinţei a fost prezentat un document semnat la 22 iunie curent între cei doi consilieri şi reprezentanţi ai PCRM. Potrivit acestuia, Cebotari şi Manea urmau să voteze pentru reprezentanţii comuniştilor la funcţiile de conducere din raion, primind în schimb angajamentul PCRM de a le asigura primirea licenţei pentru Cariera de la Cosăuţi.
Cebotari şi Manea au declarat că au fost nevoiţi să semneze acest act, pe motiv că ambii activează la Cariera respectivă şi considerau că de aceste voturi depinde soarta acesteia.
În calitate de preşedinte a raionului Soroca a fost ales reprezentantul opoziţiei, iar Cariera de la Cosăuţi a primit licenţă acum câteva săptămâni, după ce acţionarul majoritar a devenit statul.