Cristina Buga care a fost numită în funcția de consilier prezidențial în domeniul relațiilor cu diaspora, printr-un decret semnat miercuri, 17 mai, de către președintele Igor Dodon, transmite IPN.
Într-o postare pe Facebook, șeful statului menționează că această candidatură a fost selectată din cele peste o sută de dosare care au parvenit la Președinție pentru suplinirea acestei funcții. Cristina Buga a locuit peste zece ani în Franța, și-a făcut studiile la Universitatea „Pierre Mendès France ” din Grenoble (Franța), a obținut masteratul în economie internațională și doctoratul în științe economice la Universitatea din Grenoble, Franța.
Pe parcursul mai multor ani, a activat în calitate de profesor asociat în ştiințe economice la Universitatea din Grenoble și cercetător asociat în afaceri internaționale la Universitatea din Pretoria.
Una din primele sarcini ale Cristinei Buga este organizarea în cadrul vizitei lui Igor Dodon în Turcia, săptămâna viitoare, a unei întrevederi cu diaspora moldovenească din Istanbul.