Consilier din Floreşti acuză abuzuri la implementarea programului de asigurare cu apă

Un consilier local din Floreşti –  unul din cele 6 raioane implicate în Programul BERD şi BEI de aprovizionare cu apă – acuză societatea „Servicii comunale Floreşti” de faptul că, fără să existe temei legal, a obligat oamenii din mai multe localităţi din raion să cumpere apometrele instalate în cadrul programului.

Într-o conferinţă de presă la IPN,  Andrei Balan, consilier social-democrat în Consiliul raional Floreşti, a comunicat că 66% din bugetul programului reprezintă componenta de grant, iar 34% este împrumut. Costul apometrelor, pe partea de împrumut, urma, conform contractelor semnate, să fie achitat treptat de către consumatori, prin introducerea plăţilor respective în factura la apă. Întreprinderea a obligat însă consumatorii să plătească câte 1900 de lei pe contor. Cu toate acestea, cheltuielile pentru contor rămân şi în factura la apă, iar populaţia plăteşte de două ori pentru acelaşi lucru.

Andrei Balan spune că managerul SA „Servicii comunale Floreşti” este şi preşedintele Fracţiunii liberal-democraţilor în Consiliul raional Floreşti. Întreprinderea a procurat contoare foarte costisitoare, care însă s-au dovedit a fi nerezistente.  Potrivit lui Andrei Balan, până acum au fost vândute în jur de 1200 de apometre. Încă 10 mii rămân depozitate, iar banii din program destinaţi reabilitării apeductelor au fost pierduţi. Deşi s-au prevăzut peste 1,6 milioane de euro pentru reabilitarea apeductului din Floreşti, nu a fost reparat niciun metru, iar pierderile de reţea rămân extrem de mari.

Alesul local spune că s-a adresat şi către Primăria oraşului Floreşti, şi către Ministerul Mediului, ambele au declarat că SA „Servicii comunale Floreşti” nu avea niciun temei legal de a percepe taxe pentru contoare şi instalarea lor. Cu toate acestea, Consiliul raional Floreşti nu a acceptat pe ordinea de zi solicitarea de a examina acest caz.

Valerii Ceapa, locuitor al oraşului Floreşti, a spus, la aceeaşi conferinţă de presă, că autorităţile locale nu oferă niciun răspuns la toate adresările populaţiei. Peste 3 mii de petiţii au fost deja depuse până acum împotriva întreprinderii „Servicii comunale Floreşti” şi plângeri continuă să mai vină.

Andrei Balan şi Valerii Ceapa au anunţat că au depus demersuri către Procuratura Generală şi Centrul Naţional Anticorupţie să investigheze situaţia, iar ca urmare să se dispună, dacă va fi cazul, eliberarea din funcţie a managerului „Servicii comunale Floreşti” şi întoarcerea supelor percepute de la consumatori.

  • andrei balan despre schema de spalare a banilor.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.