Coniacul armenesc nu mai place Moscovei

„Rusia a depistat grave neajunsuri în coniacul armenesc după declarațiile premierului Armeniei Nikol Pașinean privind ieșirea din „ОДКБ” (Organizația Tratatului de Securitate Colectivă a țărilor CSI - IPN), titrează publicația bielarusă în exil „Nasha Niva”, preluată de IPN.

Situația reeditează înscenarea părții ruse care, începând cu 2006, a impus embargou vinurilor moldovenești, ca răzbunare pentru că Republica Moldova a îndrăznit să implice UE în controlul segmentului transnistrean al frontierei. Chiar și în 2010 șeful serviciului sanitar rus, Ghenadi Onişcenko, dădea din deget că vinul moldovenesc e „bun numai de vopsit garduri”. Iar semnarea pe 27 iunie 2014 de către conducerea de la Chișinău a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, a generat reluarea interdicților care slăbiseră între timp.

Acum, supărat pe Yerevan, Kremlinul afirmă că aproape 90% din coniacurile armenești furnizate Rusiei „nu respectă standardele de calitate”.

Mai mult ca atât, jumătate din produse sunt falsificate, deoarece conțin alcool obținut din altceva decât struguri, afirmă un studiu comun al Asociației „Anticontrafact” și al Uniunii Producătorilor de cognac, scrie Moscow Times.

Pentru analiză, au fost prelevate 200 de mostre de cognac de peste 20 de mărci de la zece cei mai mari producători armeni, care au fost trimise la laboratorul Institutului de Cercetare al industriei berii, băuturilor nealcoolice și vinului. „În 177 dintre ele, adică în nouă din zece probe, au fost depistate încălcări. Și în aproape jumătate au găsit alcool de origine non-struguri. <... > Doar 23 de mostre s-au dovedit a fi pe deplin conforme GOST-lui și legislației ruse”, spune „studiul”.

Embargourile instituite de către Federația Rusă a permis reorientarea mărfurilor moldovenești, inclusiv a băuturilor alcoolice, către piețe mai previzibile, iar Uniunea Europeană, recunoscută pentru standarde înalte de calitate, a devenit partenerul comercial principal al Republicii Moldova.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.