Amendă în mărime de 270 de mii de lei, achitarea prejudiciului de 1 milion și 80 de mii de lei adus Centrului Republican de Diagnosticare Medicală (CRDM ) și interdicția de a ocupa funcții manageriale pe un termen de 12 ani este pedeapsa pe care instanța de judecată a decis-o pentru fostul şef al secției imagistică și tomografie computerizată de la CRDM. De asemenea, potrivit unui comunicat de presă al CNA, instanța de judecată a hotărât confiscarea specială a sumei de 1 milion 482 de mii de lei, transmite IPN.
„Pentru a asigura repararea prejudiciului, Agenţia de recuperare a bunurilor infracționale a CNA a aplicat sechestre în valoare de 7 217 000 de lei care au inclus autoturisme, imobile, conturi bancare şi mijloace financiare în numerar. Acțiunile au avut loc în cadrul a două cauze penale pornite de CNA şi procurorii anticorupție pe abuz de serviciu și îmbogățire ilicită”, se arată în comunicatul CNA.
Fostul şef al secției imagistică și tomografie computerizată din cadrul Centrului Republican de Diagnosticare Medicală a fost reținut la 30 iulie 2018, în dosarul „Tomograf 1”, în urma unor ample percheziții.
Potrivit materialelor cauzei, în perioada ianuarie 2017 – iulie 2018, fostul şef percepea sistematic de la pacienți, inclusiv de la cei asigurați medical, sume de bani care variau între 950 şi 5 400 de lei pentru investigații tomografice. Banii nu erau achitați la casieria spitalului, cu excepția unor încasări sporadice pentru investigații mai puțin costisitoare.
În cadrul perchezițiilor au fost depistate și ridicate de la domiciliul și casetele metalice închiriate de către condamnat la băncile comerciale mijloace bănești în lei, euro și dolari americani în sumă totală de 6 568 982 de lei.