Conferirea titlului de „cetăţean de onoare al oraşului Chişinău” foştilor deţinuţi de la Tiraspol a stârnit dispute aprinse în CMC

Intenţia primarului general Dorin Chirtoacă de a conferi titlul de „cetăţean de onoare al oraşului Chişinău” foştilor deţinuţi ai regimului separatist de la Tiraspol Anrei Ivanţoc, Alexandru Leşco şi Tudor Petrov Popa a stârnit dispute aprinse în cadrul Şedinţei Consiliului municipal Chişinău (CMC) de joi, 4 octombrie. Unicul care s-a declarat împotriva conferirii acestui titlu a fost consilierul Mişcării social-politice „Ravnopravie”, Valeri Climenco, lider al Congresului comunităţilor ruseşti din R. Moldova, care, printre acuzaţii de genocid la adresa celor trei, a declarat că intenţia contravine Regulamentului, aprobat în 2006, cu privire la conferirea acestui titlu, pentru că cei trei nici nu sunt locuitori ai municipiului şi nici nu au merite în activitatea municipiului Chişinău. Declaraţiile lui Climenco au stârnit nemulţumirea majorităţii consilierilor. Liderul fracţiunii liberal-democrate din CMC, Alexandru Tănase, a considerat total deplasate acuzaţiile lui Climenco. El a menţionat că nu poate fi pusă în discuţie meritul acestor persoane, numai că proiectul dispoziţiei în cauză nu a fost îndeajuns studiat conform tuturor procedurilor juridice, pentru a nu fi ulterior contestat. Aleşii locali au mai constatat că în sală nu erau suficienţi consilieri, pentru a obţine aprobarea acestei dispoziţii. Asta pentru că în cazul dispoziţiilor cu implicaţii financiare, deciziile se votează cu majoritatea consilierilor aleşi şi nu din cei prezenţi în sală. Regulamentul privind conferirea titlului de cetăţean de onoare al Chişinăului stipulează că purtătorii acestui titlului beneficiază de achitarea de către municipalitate a 50% din valoarea serviciilor comunale şi de dreptul de călătorie gratuită în transportul public. CMC a convenit să revină la discutarea chestiunii în cauză în cadrul continuării şedinţei, care va avea loc marţi, 9 octombrie. Tot atunci va pusă la vot conferirea acestui titlu şi pentru Ilie Ilaşcu.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.