Experți și jurnaliști, profesori și studenți s-au întrunit luni, 28 octombrie, la Conferința națională „Accesul la informație și transparența în procesul decizional: legislație, realitate, perspective”, ediția XVI, eveniment organizat de Centrul „Acces-info” și Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării de la Universitatea de Stat din Moldova, transmite IPN.
Potrivit lui Vasile Spinei, expert în domeniul accesului la informație și transparenței în procesul decizional, au fost puse în discuție un șir de aspecte stringente privind cunoașterea și promovarea liberului acces la informații, elucidarea unor probleme ce țin de aplicarea și implementarea legislației.
În cadrul evenimentului au fost prezentate propuneri și recomandări ce ar eficientiza activitatea guvernării în domeniul transparenței instituționale, dar și decizionale, prin implicarea mai activă a sectorului asociativ. Subiectele au fost selectate astfel încât să creeze un tablou amplu privind calitatea legislației, problemele cu care se confruntă solicitanții de informații, dar și funcționarii care sunt obligați să informeze obiectiv și operativ publicul despre activitatea instituțiilor statale, contribuind astfel la educația spiritului civic al oamenilor, a menționat Vasile Spinei.
La discuții au participat Pavel Postica, șeful misiunii de monitorizare a alegerilor a Asociației Promo-LEX; Cristina Țărnă, juristă, expertă în domeniul prevenirii și combaterii corupției; ex-vicedirectoare a Centrului Național Anticorupție; Tatiana Puiu, expertă în domeniul legislației mass-mediei, Freedom House în Moldova; Ion Guzun, consilier juridic, Centrul de Resurse Juridice din Moldova, Zina Gheață, juristă la Centrul pentru Jurnalism Independent; Ion Bunduchi, expert în domeniul libertății de exprimare, Asociația APEL; Eugeniu Râbca, jurist al Asociației Moldova Street; Iurie Sanduța, jurnalist de investigație, director RISE-Moldova; Dumitru Țîra, jurist, manager, expert în domeniul libertății presei; Alecu Renița, președintele Mișcării Ecologiste din Moldova și editor al revistei „Natura”; Lilia Zaharia, experta Asociației Presei Independente; Igor Volnițchi, analist politic, scriitor.
În cadrul dezbaterilor s-au făcut mai multe referiri la desfășurarea alegerile locale din Republica Moldova, care au avut loc la 20 octombrie curent. Alte subiecte abordate au vizat manipularea și dezinformarea prin intermediul presei, procesele de judecată în domeniul accesului la informație, rolul jurnaliștilor de investigație în promovarea unei justiții corecte, documentarea jurnalistului în procesul investigațiilor internaționale, colaborarea între serviciile de presă și mass-media, accesul la informația ecologică etc. Concluziile, propunerile și recomandările experților țin de eficientizarea, aprofundarea și extinderea liberului acces la informație în toate sferele.