Peste 200 de reprezentanți ai industriei turistice mondiale din 60 de țări participă, în perioada 5-7 septembrie, la cea de-a treia Conferință Globală privind Turismul Vitivinicol, în Republica Moldova. Participanții vor fi familiarizați cu oferta turistică a țării prin diverse tururi pe la vinării și degustări. Evenimentul a fost inaugurat astăzi, 6 septembrie, la Castelul Mimi din satul Bulboaca, raionul Anenii Noi, transmite IPN.
Prezent la eveniment, premierul Pavel Filip a remarcat că Moldova are un potențial uriaș în ceea ce privește turismul vinicol, iar vinurile au devenit deja o carte de vizită. „Atunci când mergi în vizită peste hotare este obligatoriu, alături de periuța de dinți, să luăm și un vin moldovenesc”. Potrivit premierului, ca și oamenii, vinurile moldovenești au trecut prin multe greutăți. Vița de vie a fost tăiată pe timpul Uniunii Sovietice, dar totuși a supraviețuit, la fel ca și oamenii.
„Vinurile au trecut prin timpuri grele, începând cu embargoul impus de Federația Rusă în 2006, dar la fel ca și noi, vinurile au devenit mai puternice, mai bune. La nivel mondial avem cea mai mare densitate a viilor în raport cu terenurile agricole, iar raportat la țările europene, ocupăm locul șase după suprafața plantațiilor de viță de vie. În ultimii ani a crescut valoarea exporturilor cu aproape 20% în comparație cu 2016, iar datorită Acordului de Liber Schimb cu UE majoritatea exporturilor merg spre țările UE”, a comunicat premierul.
Chiril Gaburici, ministru al economiei și infrastructurii consideră că Moldova trebuie să reușească să orienteze o bună parte din numărul turiștilor la nivel mondial spre Republica Moldova ca destinație turistică pentru că „Moldova are cu ce”. Potrivit lui, în „drumul vinului” sunt acum 15 vinării, șase urmează a fi deschise curând, iar alte 17 anul viitor. „În Moldova, vinul îl face bun pasiunea celor care îl produc, deoarece este făcut cu dragoste și mult suflet”, spune ministrul.
Rodica Verbeniuc, director general al Agenției de Investiții din Moldova, a spus că turismul vitivinicol este un domeniu care înregistrează cea mai accelerată creștere și are un impact benefic asupra economiei, creării locurilor de muncă și opririi migrației. Mai reprezintă forță pentru dialogul intercultural, incluziune socială și dezvoltare durabilă.
Gheorghe Arpentin, directorul Oficiului Național al Viei și Vinului, a spus că sectorul vitivinicole este primul creator de locuri de muncă în sectorul rural. Pentru a atrage cât mai mulți turiști, Oficiul Național al Viei și Vinului, împreună cu Guvernul, organizează diverse activități, festivaluri regionale, evenimente împreună cu vinăriile. Tot pentru atragerea turiștilor, se dorește ca Sărbătoarea Națională a Vinului să fie extinsă la o săptămână. Anul trecut, principala sărbătoare vinicolă a atras peste 100 de mii de turiști.
Jaime Cabal, secretarul-adjunct al Organizației Mondiale a Turismului Vitivinicol, a menționat că participarea la eveniment este o susținere clară a sectorului turismului, iar OMT este mândră să fie partenerul Republicii Moldova. Oficialul a remarcat că turismul vinicol este unul dintre cele mai importante segmente din lume, iar Moldova trebuie să se bucure de oportunitatea de diversificare a turismului pentru a deschide noi destinații și a implica noi actori interesați, alături de alte țări care au potențial în acest domeniu.
Karen Hilliard, șefa Misiunii USAID în Moldova, a menționat că au trecut timpurile când Moldova putea vinde vinurile doar în Rusia, acum o poate face la un preț bun în toată lumea. „Turismul nu e o joacă, e o investiție, USAID se angajează să ajute întreprinderile mici și mijlocii pentru a face această industrie un succes”.
Conferință Globală a Turismului Vitivinicol are loc în Republica Moldova cu susținerea Organizației Mondiale a Turismului Vitivinicol.