România va găzdui la 15 iulie cea de-a doua ediție a Conferinței donatorilor „Platforma de Sprijin a Republicii Moldova”, o inițiativă a Franței, Germaniei și României. Aspecte privind desfășurarea conferinței au fost discutate în cadrul unei întrevederi dintre vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene, și Cristian Leon Țurcanu, ambasadorul agreat al României în Republica Moldova. Întâlnirea celor doi oficiali a avut loc cu ocazia înmânării copiilor scrisorilor de acreditare la MAEIE, transmite IPN.
„Relația specială cu România se bazează pe comunitatea de limbă, istorie și cultură, precum și pe parteneriatul nostru strategic pentru integrarea europeană”, a menționat Nicu Popescu. Ministrul a mulțumit părții române pentru susținerea fermă acordată Republicii Moldova în contextul în care a obținut statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. În contextul situației regionale, cele două părți au convenit să consolideze reziliența, securitatea energetică și proiectele de infrastructură.
Prima ediție a Conferinței donatorilor „Platforma de Sprijin a Republicii Moldova” s-a desfășurat la Berlin în aprilie anul curent. Evenimentul a reunit 47 de participanți. În cadrul conferinței, statele participante au anunțat că vor susține Republica Moldova cu un pachet financiar în valoare de peste 695 de milioane de euro, care include asistență financiară directă pentru bugetul țării, granturi și credite concesionale orientate pe implementarea reformelor și europenizarea Republicii Moldova.