Conferinţa anuală a profesorilor va avea loc pe 19 august
Profesorii din municipiul Chişinău se vor întruni în data de 19 august în cadrul conferinţei anuale a cadrelor didactice. Consilierul Direcţiei generale educaţie, tineret şi sport (DGETS), Tatiana Botnaru, a declarat luni,15 august, în cadrul şedinţei operative de la Primărie, că de astăzi şi-au început lucrul 13 ateliere specializate, la care sunt puse în discuţie problemele învăţământului municipal, transmite Info-Prim Neo.
,,Pregătirile sunt în toi. Considerăm că în cadrul acestui forum vom pune multe lucruri în discuţie, atât realizări, cât şi problemele cu care ne confruntăm”, a declarat consilierul. Conferinţa se va desfăşura la Palatul Republicii, începând cu ora 10.00.
Tot începând de astăzi, conform unui grafic stabilit deja, începe repartizarea în câmpul muncii a tinerilor specialişti. Locurile vacante pentru disciplinele şcolare sunt practic toate acoperite, iar pentru grădiniţe se mai cauză specialişti.
În ceea ce priveşte pregătirea instituţiilor de învăţământ pentru anul şcolar 2011-2012, consilierul DGETS a menţionat că edificiile sunt pregătite în proporţie de 92 la sută, iar sălile de clasă în proporţie de 98 la sută.