Conducerea ţării l-a omagiat pe Eminescu

La 165 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu, conducerea Republicii Moldova l-a omagiat depunând flori la bustul acestuia de pe Aleea Clasicilor. La eveniment au participat preşedintele ţării, prim-ministrul în exerciţiu, membri ai Guvernului, parlamentari, lideri politici şi oameni de cultură.

Premierul în exerciţiu, Iurie Leancă, a menţionat că şi astăzi trebuie să ne gândim la semnificaţia şi rolul poetului Eminescu, şi nu doar a poeziei, ci în mod special la importanţa prozei. Ceea ce spunea poetul la mijlocul secolului al XIX-lea, unele circumstanţe nu neapărat favorabile, s-au păstrat şi în secolul al XXI-lea. Eminescu mai spunea că trebuie să aparţinem civilizaţiei europene. „Iată astăzi problema există, obiectivul există, mai avem încă o misiune de îndeplinit”, a menţionat premierul în exerciţiu.

Iurie Leancă s-a referit şi la anii de studenţie, când opera lui Mihai Eminescu era interzisă. „Am citit publicistica lui Eminescu în anul 1985, la Budapesta, conspectând-o în taină, ca nu cumva cineva să afle de acasă că uite am conspectat ceea ce era interzis în fosta Uniune Sovietică. Ceea ce trebuie să facem noi este să avem grijă de Eminescu la noi acasă, dar în acelaşi timp să-l promovăm. Este printre puţinele valori care categoric se înscriu în ceea ce este mai frumos şi mai important în civilizaţia noastră”, a mai spus Iurie Leancă.

Ambasadorul României la Chişinău, Marius Lazurca, a spus că astăzi Mihai Eminescu este actual prin două elemente – prin frumuseţea limbii române, pe care a recuperat-o într-un fel din cronicele vechi şi căreia i-a dat o strălucire nouă, şi prin patriotism, dragostea de ţară pe care o demonstrează creaţia poetului.

În Republica Moldova, data naşterii poetului, 15 ianuarie, este declarată Ziua Naţională a Culturii.

  • marius lazurca despre actualitatea lui eminescu.mp3
  •     0
  •   

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.