Conducerea SRL „Caleon” face apel către procurorul general

Directorul și juristul societății cu răspundere limitată „Caleon” solicită implicarea actualului procuror general în cazul „înstrăinării, cu încălcarea gravă a legislației” a unei stații PECO ce aparținea companiei. Reprezentanții „Caleon” afirmă că, timp de 20 de ani, au încercat să-și facă dreptate în instanțele de judecată în cadrul unei acțiuni civile, dar și în cadrul unei cauze penale, care a fost clasată de procurori.

Într-o conferință de presă la IPN, juristul companiei, Ilie Pitel, a declarat că stația PECO a fost înstrăinată în anul 2000, de către fosta administrație, fără acordul tuturor fondatorilor și în condițiile în care pe bunurile și conturile companiei erau puse sechestre. După o cale lungă în instanțele de judecată, Curtea Supremă de Justiție a trimis cauza la rejudecare, iar instanța de fond le-a dat câștig de cauză. Însă oponenții au atacat decizia la Curtea de Apel, care a decis casarea deciziei, iar recursul depus la CSJ a fost respins. În paralel, a fost depusă o plângere la Centrul Național Anticorupție, care a dispus pornirea urmăririi penale. Cauza  a fost preluată de Procuratura Generală, iar ulterior a fost emisă o ordonanță de clasare.

Ilie Pitel a declarat că atunci au înțeles că în toată această situație este implicat factorul politic, chiar conducerea de vârf a statului. Juristul afirmă că și conducerea de atunci a Procuraturii Generale avea interese să nu admită ca acest dosar să ajungă în judecată.

„Solicităm ca dosarul să fie reluat, toate probele să fie analizate. Dosarul trebuie să fie prezentat în instanța națională de judecată pentu a da o apreciere juridică la tot ce a fost”, a spus juristul. Potrivit lui, procurorul general, Alexandr Stoianoglo, trebuie să se implice, pentru că au fost admise numeroase ilegalități.

Directorul SRL „Caleon”, Leonid Calin, a menționat că în toată această perioadă au înaintat instituțiilor de stat de toate nivelurile zeci și zeci de plângeri, însă fără rezultat. Potrivit lui, sunt multe întrebări față de acțiunile judecătorilor și a procurorilor în cauza penală. „Nu s-a făcut nicio judecată, domnule Stoianoglo. Procurorul a hotărât, așa el vede. Da poate el e chior și poate nu vrea să vadă probele?”, i s-a adresat Leonid Calin procurorului general. Potrivit lui, procurorii au acționat și au clasat dosarul la comandă.


Conferința de presă cu tema: „Îngrădirea accesului la justiție timp de 20 de ani” face parte din ciclu de conferințe prevăzute în proiectul IPN „Injustiția la vedere prin mijloace multimedia”. Agenția IPN nu își adjudecă dreptul să decidă dacă organizatorii conferințelor de presă au dreptate în cauzele despre care vor vorbi, aceasta este prerogativă exclusivă a justiției, însă perioada exagerat de lungă, mult mai lungă decât prevede legislația, a acestor cazuri poate fi considerată drept act de nedreptate și injustiție evidentă. Agenția de presă IPN nu poartă răspundere pentru declarațiile publice făcute în spațiul public de către organizatorii conferințelor de presă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.