Conducerea Secretariatului Parlamentului rămâne în aceeași componență

În prezent, conducerea Secretariatului Parlamentului rămâne în aceeași componență. Informația a fost confirmată pentru IPN de către șefa Direcției relații cu mass-media din cadrul Direcției generale relații publice și comunicare a Parlamentului, Svetlana Rudenco.

Secretariatul, condus de secretarul general, asigură asistenţa organizatorică, informaţională şi tehnică a activităţii legislativului, Biroului permanent, comisiilor permanente, fracţiunilor parlamentare şi a deputaţilor.

Regulamentul Parlamentului prevede că secretarul general se numeşte în funcţie de către preşedintele legislativului, cu consultarea prealabilă a Biroului permanent şi cu avizul Comisiei juridice, pentru numiri şi imunităţi. Secretarul general este asistat de adjuncţii săi, cărora le poate delega o parte din atribuţiile sale.

În exercitarea atribuţiilor, secretarul general este responsabil de asigurarea bunei activităţi a organelor de lucru ale Parlamentului, angajează şi eliberează din funcţie personalul Secretariatului Parlamentului, cu excepţia persoanelor a căror numire ţine de competenţa preşedintelui Parlamentului.

În prezent, funcţia de secretar general al Parlamentului este exercitată de către Adrian Albu, iar adjuncţii săi sunt Igor Klipii şi Lilia Melnic.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.