Conducerea CNC urmărește dezbinarea comunității cinematografice, cineaști

Directorul Centrului Național al Cinematografiei (CNC), Valeriu Jereghi, provoacă și urmărește dezbinarea comunității profesioniste de cineaști, prin discuții în particular, prin declarații publice, inclusiv pe rețele de socializare, și prin lipsa de echidistanță și transparență în activitatea instituției publice pe care o conduce. Acuzațiile au fost aduse în cadrul unei conferințe de presă la IPN de către un grup de regizori și producători de film.

„În momentul în care CNC-ul urmărește dezbinarea breslei, înseamnă că CNC-ul dezvoltă un sistem care este menit doar pentru o parte din breasla cinematografică. Probabil, undeva există anumite considerente de discreditare. În condițiile în care noi nu știm unde mergem, se produce o dezbinare organică. Sunt niște condiții de junglă, cumva provocate de actuala conducere a CNC”, a declarat directorul studioului „Umbrela”, Sergiu Zanoagă.

Referindu-se la regulile neclare de depunere a dosarelor la noul concurs cinematografic lansat de către Centrul Național al Cinematografiei, Sergiu Zanoagă a spus că, atunci când sunt vizați bani publici, trebuie să existe un singur risc: ca scenariul pe care-l depune participanul la concurs să fie prost. „Alte riscuri nu ar trebui să existe: riscuri legate de raportări, de transferuri de la un an la altul – nu ar trebui să existe. Într-o discuție în care este implicată legea, prin definiție, scopul nu scuză mijloacele”, a mai spus Sergiu Zanoagă.

Mai mulți regizori și producători de film din Republica Moldova au solicitat Ministerului Educației, Culturii și Cercetării să evalueze anul financiar 2017 al Centrului Național al Cinematografiei și să ceară un raport de la Curtea de Conturi privind activitatea instituției, înainte să înceapă noul concurs cinematografic. Potrivit cineaștilor, anul trecut concursul a având loc cu numeroase încălcări. Nici în acest an regulile de depunere a dosarelor nu sunt clare.

Și în decembrie 2017, mai mulți cineaști au acuzat Centrul Național al Cinematografiei de compromiterea cinematografiei moldovenești la nivel național și internațional, iar pe directorul instituției, Valeriu Jereghi, de persecutare a cineaștilor care nu-i împărtășesc viziunile.

  • sergiu zanoaga despre dezbinarea comunitatii cinematografice.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.