Conducerea „Carmez” SA urmărită penal pentru abuz în serviciu

Conducerea „Carmez” SA este urmărită penal pentru abuz în serviciu. Trei dintre şefii societăţii pe acţiuni, inclusiv directorul general, au fost puşi sub învinuire de Procuratură capitalei, transmite Info-Prim Neo cu referire la Serviciul de presă al Procuraturii Generale (PG). Directorul general „Carmez” SA se va afla timp de 30 de zile în arest preventiv, iar şefa departamentului economic, financiar şi contabilitate şi şefa departamentului producţie, import - export a Combinatului de carne se vor afla pentru aceeaşi perioadă în arest la domiciliu. Judecătoria sectorului Râşcani a emis la 23 aprilie un mandat de arestare în privinţa celor trei. Aceştia sunt învinuiţi de procurori de faptul că au elaborat „un plan criminal” pentru a obţine pachetul de control de acţiuni emise de întreprindere. Ei ar fi încercat să concentreze masiv acţiunile ordinare ale SA „Carmez” şi să excludă posibilitatea antrenării altor solicitanţi din exteriorul întreprinderii la procurarea acţiunilor. Cei trei conducători sunt învinuiţi că prin aceste acţiuni au „prejudiciat moral şi material acţionarii întreprinderii în proporţii deosebit de mari”, se spune într-un comunicat de la PG .

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.