Condiţii noi la plasarea pe piaţă a medicamentelor

Medicamentele pentru care nu este nevoie de prescripție medicală vor putea fi comercializate și în magazine specializate. Lista preparatelor va fi aprobată de Ministerul Sănătății. În același timp, Agenția Medicamentului va autoriza magazinele care vor comercializa preparatele farmaceutice. Prevederea se conţine în proiectul Legii medicamentului, elaborat de Ministerul Sănătăţii.  Documentul este la etapa dezbaterilor publice, transmite IPN.

Pentru a asigura accesul pacientului la un tratament corespunzător, la solicitarea specialistului, se va permite importul unui medicament anume, chiar dacă nu este autorizat, pentru tratamentul unui pacient sau a unui grup de pacienți. În același scop, s-a introdus procedura care reglementează asigurarea accesului pacientului la medicamentele esențiale. Proiectul mai stabilește condițiile în care pot fi achiziționate sau donate medicamentele în cazuri excepționale.

Reînnoirea autorizației va înlocui procedura de autorizare repetată. Această procedură  presupune completarea dosarului medicamentului autorizat, cu informații privind calitatea, siguranța și eficacitate medicamentului și permite evaluarea dosarului în termene mai restrânse. Este introdusă cerința de actualizare a dosarelor conform aquis-ului european, pentru produsele medicamentoase autorizate în Republica Moldova.

Agenții economici vor fi penalizați pentru nerespectarea prevederilor documentului. Sancțiunile vor fi reglementate în Codul Contravențional și vor fi aplicate pentru fiecare abatere comisă. În cazul încălcărilor foarte grave, Agenția Medicamentului va retrage licența de activitate a importatorilor și distribuitorilor de medicamente, pentru mai multe luni.
 

 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.