Condiții mai simple de angajare a directorilor de instituții teatral-concertistice

Pentru a conduce un teatru, circ sau organizație concertistică nu va mai fi necesară experiența de 10 ani în domeniul culturii. Sunt suficienți 5 ani de experiență, dintre care cel puțin doi în funcții manageriale. Guvernul a votat ajustări ale unor prevederi la hotărârea de Guvern privind unele măsuri de implementare a Legii cu privire la teatre, circuri și organizații concertistice, transmite IPN.

Conform cerințelor actuale, administrarea teatrului, circului și organizației concertistice de stat se efectuează de către director, care este desemnat prin concurs de către fondator, iar să participe la concurs putea  doar o persoană cu experienţă în domeniu de cel puţin 10 ani, de specialitate regizor, dirijor, actor, solist, teatrolog, muzicolog, dramaturg, compozitor, scenograf, coregraf sau animator al procesului de creaţie.

Potrivit ministrului culturii, Sergiu Prodan, prin proiect se lărgește și spectrul de specialități eligibile pentru respectiva funcție, în mod special pentru juriști, economiști și alte profesii care țin de managementul instituțiilor.

Potrivit lui, această modificare va deschide oportunități pentru angajarea în funcțiile de conducători ai instituțiilor teatral-concertistice a oamenilor responsabili financiar, capabili să conducă respectivele instituții.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.