Data închiderii licitațiilor cu strigare la Bursa de Valori nu va fi mai mică de 30 de zile decât data publicării comunicatului informativ despre licitații, transmite IPN cu referire la modificarea articolului 31 a Regulamentului privind vânzarea acțiunilor proprietate publică la Bursa de Valori a Moldovei, care urmează a fi aprobată în ședința de astăzi a Guvernului.
Potrivit Agenției Proprietății Publice, în prezent licitațiile cu strigare la Bursa de Valori se închid la expirarea a 20 de zile de la data publicării comunicatului informativ privind ofertele de privatizare. Acest termen s-a dovedit a fi insuficient pentru ca potențialii investitori să se informeze. Mulți ar vrea să se deplaseze la întreprinderile ale căror pachete de acțiuni sunt expuse la licitații pentru a lua cunoștință de situația acestora la fața locului, înainte de a-și formula decizia investițională. Extinderea perioadei licitațiilor va crea condiții mai bune pentru investitori.
Precum a anunțat anterior vicepremierul și ministrul economiei Valeriu Lazăr, o nouă rundă de privatizare a bunurilor proprietate publică ar putea fi anunțată până la finele anului curent și aceasta presupune și vânzarea unor pachete de acțiuni aparținând statului prin Bursa de Valori.