Condamnaţii vor avea un meniu special de Paşti
De Paşti condamnaţii din penitenciare vor avea un meniu special, dar şi o zi plină cu manifestări culturale. Deţinuţii vor avea la masă ouă, pască sau cozonac, aduse de rudele cu care se vor putea întâlni în această zi, a declarat pentru Info-Prim Neo şefa Direcţiei relaţii cu publicul a Departamentului Instituţii Penitenciare (DIP), Ana Druţă.
În dimineaţa de Paşti în locaşurile sfinte de pe teritoriul penitenciarelor se vor oficia servicii divine. Pe parcursul Postului Mare deţinuţii au putut să participe la slujbele religioase, să se spovedească şi să se împărtăşească.
Cu ocazia sfintelor sărbători de Paşti condamnaţii vor avea un meniu special, îmbunătăţit conform normei de hrană prevăzută pentru zilele de sărbătoare, adică cu mai multă carne, a spus Ana Druţă. Pe teritoriul penitenciarului vor fi deschise şi câteva gherete comerciale, unde condamnaţii vor putea procura diferite produse.
În penitenciarele din Moldova îşi ispăşesc pedeapsa peste 6 mii de deţinuţi.