Condamnată la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru explozia de la „Jumbo”
Judecătoria sectorului Botanica a condamnat-o joi, 2 aprilie, pe proprietara restaurantului „Славянский Трактир” la 3 ani închisoare pentru încălcarea regulilor de protecţie contra incendiilor. Procuratura consideră sentinţa prea blândă şi anunţă că o va ataca în instanţa superioară, transmite Info-Prim Neo.
Potrivit Serviciului de presă al Procuraturii Generale, inculpata a fost condamnată cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe termen de 1 an.
În urma deflagraţiei produse la 14 februarie 2008 în bucătăria restaurantului din centrului comercial „Jumbo” din capitală, au avut de suferit 12 persoane. Şase persoane au fost spitalizate cu arsuri de la 3% până la 45% la Centrul de Leziuni Termice, o persoană cu plăgi multiple a fost spitalizată la Centrul Naţional Ştiinţifico-Practic de Medicină Urgentă. Restul persoanelor, după acordarea asistenţei medicale urgente, au fost îndreptate pentru tratament ambulator.
Procurorii au constatat că focarul deflagraţiei a constituit butelia cu gaz uşor inflamabil, care era păstrată şi folosită în bucătăria restaurantului, cu încălcarea regulilor de protecţie contra incendiilor.