Condamnat la 11 ani de închisoare pentru că a exploatat sexual două adolescente. Una, cu retard mintal, a făcut Sida și a decedat

Un bărbat trecut de 50 de ani a fost condamnat la 11 ani de închisoare pentru că a exploatat sexual două adolescente. Una, care avea retard mintal, a rămas însărcinată, cealaltă era deja însărcinată când a fost exploatată sexual, transmite IPN.

Un comunicat de presă al Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale precizează că bărbatul, care era vânzător la o piață din Chișinău, le-a propus fetelor să facă curățenie în ghereta în care activa, contra unei remunerări de 20-50 de lei pe zi. Fetele erau din afara capitalei și ambele aveau puțin peste 16 ani.

La scurt timp de la angajare, comerciantul le-a propus să facă sex pentru bani și le dădea câte 100 de lei. Apoi le-a mai găsit și alți clienți, în apartamente închiriate, hoteluri, saune. Pentru o partidă de amor le dădea fetelor câte 100-200 de lei.

Așa cum nu în toate cazurile raporturile sexuale erau protejate, pe lângă faptul că a devenit însărcinată (iar ulterior a avortat), adolescenta cu dizabilități a contractat și SIDA, după care a decedat. În perioada contractării bolii, mama acesteia a aflat despre faptul că fiica presta servicii sexuale. Femeia l-a denunțat autorităților pe comerciant, care a fost plasat în arest preventiv în anul 2019, la solicitarea procurorilor PCCOCS.

Suplimentar, bărbatul este învinuit de procurorii PCCOCS și de exploatarea sexuală a altor tinere, cu privire la care procedurile judiciare continuă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.