Un bărbat de 44 de ani din Chișinău, condamnat anterior în România pentru furturi comise în Uniunea Europeană, a fost reținut în Republica Moldova, fiind suspectat de spălare de bani. Acesta ar fi folosit banii obținuți ilegal pentru a cumpăra imobile și bunuri de valoare în Moldova, astfel încercând să ascundă proveniența sumelor ilicite, transmite IPN.
Potrivit Direcției combaterea criminalității organizate a INI și Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, bărbatul ar fi fost membru al unui grup infracțional alături de alți doi moldoveni, condamnați deja și închiși în România. Gruparea ar fi cauzat un prejudiciu de peste 980 000 de lei, prin furturi din locuințe și magazine din UE. Deși condamnat și el, chișinăuianul a primit o sentință cu suspendare, fiind obligat să se prezinte periodic în fața autorităților române, lucru pe care nu l-a respectat.
Potrivit autorităților, pentru a ascunde banii proveniți din infracțiuni, membrii grupării ar fi cumpărat apartamente și mașini în Republica Moldova, folosindu-se de rude și alte persoane de încredere. În timpul perchezițiilor la domiciliile suspecților, autoritățile au ridicat stații radio, echipamente pentru detectarea tehnicii speciale, camere de supraveghere, înscrisuri de ciornă și ceasuri de lux, sustrase din UE.
Procurorii au solicitat arestarea preventivă a bărbatului pentru 30 de zile, iar decizia urmează să fie luată de Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana.