Concursul pentru suplinirea funcției de director al Institutul de Pedologie, Agrochimie și Protecție a Solului „Nicolae Dimo” a fost „trucat premeditat și instrumentat politic de către Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului”. Declarații în acest sens au fost făcute într-o conferință de presă la IPN.
Tatiana Ciolacu, secretar științific la Institutul de Pedologie, Agrochimie și Protecție a Solului „Nicolae Dimo”, delegată din partea Institutului în Comisia de selectare a candidatului, susține că a fost martoră a numeroaselor încălcări ale Regulamentului de desfășurare a concursului. „Acest concurs nu a avut niciun semn de transparență, imparțialitate sau selectare a câștigătorului după competență și merit profesional”, a spus Tatiana Ciolacu.
Potrivit ei, înștiințarea Institutului privind organizarea concursului a avut loc indirect, doar printr-o scrisoare a MADRM, prin care se cerea trimiterea unui reprezentant al Institutului în Comisia de concurs. Concursul a fost anunțat pe 2 ianuarie, iar scrisoarea a fost primită pe 11 ianuarie.
O altă încălcare, din punctul de vedere al Tatianei Ciolacu, este că Leonid Popov, care ulterior a fost declarat câștigător, a fost admis în etapa a doua a concursului, fără să aibă experiență managerială. Potrivit Tatianei Ciolacu, au fost întocmite procese verbale neinformative, fără conținut clar despre întrebările puse candidaților și fără răspunsurile lor la aceste întrebări. Iar informația privind modul de desfășurare a concursului și alte date s-au plasat într-o secțiune necorespunzătoare pe site-ul MADRM.
Tatiana Ciolacu a mai spus că, la încheierea audierilor, în prezența ministrului, au fost anunțate rezultatele concursului: Leonid Popov a acumulat 18,77 puncte, Iurie Moșoi – 16,28 puncte și Iurie Rozloga – 9,83 puncte. La 25 februarie a fost publicat procesul verbal al ședinței, iar cifrele erau altele: Leonid Popov a acumulat 18,87 puncte, Iurie Moșoi – 18,47 puncte și Iurie Rozloga – 9,83 puncte. Contestația procesului verbal de către Iurie Moșoi, actualul director al Institutului, a fost respinsă.
La rândul său, Iurie Moșoi a spus că a devenit incomod în momentul în care a expediat la MADRM cerere de finanțare în temeiul necesităților pe care le are Institutul. Drept răspuns i s-a răspuns că Ministerul nu are niciun leu pentru Institutul de Pedologie.