Concepţia de reformare a Procuraturii este prezentată pentru dezbateri publice

Ministerul Justiţiei şi Procuratura Generală au prezentat pentru dezbateri publice Concepţia de reformare a Procuraturii. Documentul a fost elaborat de grupul de lucru creat pentru implementarea Strategiei de Reformă a Sectorului Justiţiei pentru anii 2011-2016 şi soluţionării problemelor identificate în activitatea Procuraturii Republicii Moldova, transmite IPN.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Justiţiei, conceptul de reformare a Procuraturii Generale propune revizuirea procedurii de numire a procurorului general, pentru a exclude influenţa politică. O altă prevedere se referă la bugetul instituţiei. Sursele din bugetul centralizat se vor repartiza în funcţie de volumul de muncă al fiecărei  procuraturi, numărul de procurori, complexitatea dosarelor aflate în gestiune etc.

Conceptul de reformare a Procuraturii propune noi modalităţi de numire a procurorilor, astfel, numărul total de procurori, funcţionari şi personal tehnic în sistemul organelor Procuraturii se va stabili prin hotărârea Parlamentului, iar modul  de distribuire a acestui personal va fi decis de procurorul general. Gradele de  clasificare urmează a fi excluse, concomitent cu creşterea remunerării procurorilor. Totodată, pentru salarizarea procurorilor va fi luată în calcul funcţia deţinută. Gradele militare se vor exclude, odată cu desfiinţarea Procuraturii Militare. Uniforma militară va fi substituită prin mantie, care va fi purtată doar în şedinţele de judecată.

Concepţia de reformare a Procuraturii Generale a fost elaborată în conformitate cu recomandările Comisiei de la Veneţia şi a altor structuri internaţionale.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.

IPN LIVE