Concediul suplimentar, neplătit, pentru îngrijirea copilului a fost redus cu doi ani, prin modificări la Codul Muncii votate în lectură finală vineri, 21 iulie, transmite IPN.
Până acum, în afară de concediul de maternitate şi concediul parţial plătit pentru îngrijirea copilului până la vârsta de trei ani, femeilor, precum şi altor persoane menţionate în Codul Muncii li se acorda, în baza unei cereri scrise, un concediu suplimentar, neplătit, pentru îngrijirea copilului cu vârsta de la trei la șase ani. Odată cu intrarea în vigoare a modificărilor promovate, concediul suplimentar va fi acordat doar până la împlinirea de către copil a vârstei de patru ani, cu menţinerea locului de muncă. Perioada concediului suplimentar neplătit se include în vechimea în muncă dacă contractul individual de muncă nu va fi suspendat din iniţiativa salariatului.
Proiectul votat de deputați aduce în total modificări la 36 de articole din Codul Muncii. Documentul a fost completat cu un articol nou: „Încălcarea gravă a obligațiilor de muncă”. Drept încălcări grave vor fi recunoscute acţiuni ale salariatului cum ar fi: primirea şi eliberarea de bunuri, precum şi de mijloace băneşti fără perfectarea documentelor cuvenite; acordarea de servicii prin uzul funcţiei în schimbul unei remuneraţii, unui serviciu sau altor beneficii; folosirea în scopuri personale a banilor încasaţi. Încălcare gravă va fi considerat și refuzul de a trece examenul medical atunci când acesta este obligatoriu, iar salariatul a fost informat de către angajator în formă scrisă despre obligația în cauză.
Salariatul va fi obligat să informeze imediat angajatorul despre imposibilitatea de a se prezenta la serviciu. Acesta este obligat să prezinte un document care motivează absența, în termen de cel mult cinci zile lucrătoare după reluarea activității de muncă. De asemenea, angajatorul va avea dreptul să concedieze angajatul dacă acesta lipsește de la lucru nemotivat timp de patru ore consecutive, chiar și o singură dată, nu neapărat în mod repetat cum este în prezent.
Cu noile prevederi, munca de noapte va fi considerată munca prestată între orele 22.00 și 04.00 și nu 22.00 și 06.00 cum este în prezent.