Comunitatea evreiască desfășoară campania „WeRemember” dedicată Holocaustului

Comunitatea Evreiască din Moldova îndeamnă cetățenii să se alăture campaniei de sensibilizare: „WeRemember. Învață din trecut. Protejează viitorul”, dedicată victimelor Holocaustului. Persoanele sunt încurajate să-și facă fotografii cu pancartul cu mesajul: #WeRemember (NeAmintim). (#NeAmintim) și să le publice pe rețele de socializare.

Directorul Comunității Evreiești în Moldova, Aliona Grossu, a spus la o conferință de presă desfășurată la IPN că pancartele cu sintagma #WeRemember pot fi găsite în mai multe spații publice, cum ar fi stații de așteptare a transportului public, în mijloacele de transport public. „Considerăm că această campanie este unul dintre instrumentele importante, pozitive, prin care, punând accent pe păstrarea, pe salvgardarea memoriei, încercăm să ne opunem unor eventuale manifestări de xenofobie, intoleranță sau antisemitism în societate”, a spus Aliona Grossu.

În anul 2021, Comisia Europeană a aprobat o strategie pentru combaterea antisemitismului. Ca parte importantă a aceste strategii sunt evenimentele de sensibilizare a opiniei publice, din care face parte și campania „WeRemember”. Anul acesta campania de sensibilizare este susținută în Republica Moldova și de administrația publică locală și centrală.

Aliona Grossu a remarcat că ororile Holocaustului s-au întâmplat nu doar în afara Republicii Moldova, ci au atins și istoria poporului moldovenesc. Conform rezulatelor unei cercetări internaționale, aproximativ 300 de mii de persoane au avut de suferit de pe urma atrocităților care a avut loc pe teritoriul actual al Republicii Moldova.

Campania „WeRemember” a fost lansată în urmă cu șapte ani de către Congresul Mondial Evreiesc împreună cu organizația UNESCO. Reprezentantul Congresului Mondial Evreiesc, Peter Cherry, a afirmat că această campanie se desfășoară anual în timpul Săptămânii internaționale de comemorare a Holocaustului. Se finalizează pe 27 ianuarie, de Ziua de comemorare a Holocaustului. Această campanie a fost începută pentru a informa, educa, sensibiliza opinia publică despre Holocaust.

Anul curent mottoul campaniei este: „Învață din trecut. Protejează viitorul” . Ca parte a acestei campanii, toată lumea este încurajată să-și facă fotografii cu pancartul cu mesajul: #WeRemember (NeAmintim). Persoanel nu neapărat trebuie să aibă o imagine oficială a campaniei, dar este suficient să fie scris #NeAmintim pe o foaie. Fotografiile pot fi postate pe Twitter, Instagram sau Facebook. Printre oficialii care deja s-au alăturat campaniei se numără Ursula von der Leyen, Angela Merkel, Papa de la Roma, a spus Peter Cherry.

„Anul trecut a fost un an complicat pentru mai multe comunități evreiești și comunități vulnerabile din întreaga lume. Creșterea antisemitismului și răspândirea crescută a negării Holocaustului online a condus la noi amenințări care necesită acțiuni urgente. Încurajare societății să reflecteze asupra lecțiilor din trecurt poate asigura ca generațiile viitoare își dezvoltă cunoștințele și abilitățile pentru a face fața în mod eficient acestor provocări. Campania We remember (Ne amintim) are scopul să ne reamintească ce consecințele negative pot avea loc dacă noi lăsăm ura să se răspândească în mod necontrolat”, a menționat Peter Cherry.

Cu fotografiile postate pe rețelele de socializare se vor face proiecții mari televizate, inclusiv în Auschwitz-Birkenau. Vineri, 27 ianuarie, pe tot teritoriul Republicii Moldova vor fi organizate mitinguri-requiem dedicate comemorării victimelor Holocaustului.

Notă: Agenția IPN oferă dreptul la replică persoanelor care se consideră vizate în știrile realizate de pe declarațiile organizatorilor prezentei conferințe de presă, inclusiv prin facilitarea organizării altei conferințe de presă în condiții similare.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.