Comunitatea donatorilor externi va susţine planul-anticriză al R. Moldova

Comunitatea donatorilor externi s-a declarat pregătită să sprijine dezvoltarea unui plan naţional anti-criză al R. Moldova. Înţelegerea a fost exprimată în cadrul unei conferinţe de presă, organizată în comun cu Guvernul R. Moldova, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă comun al partenerilor. Banca Mondială (BM), Fondul Monetar Internaţional (FMI), agenţiile ONU, Agenţia Suedeză pentru Dezvoltare şi Cooperare Internaţională (SIDA), Comisia Europeană şi DfiD au prezentat public Notele de Politici pentru Guvern. Această iniţiativă comună a donatorilor fost lansată la începutul anului 2009 întru sprijinirea Guvernului în rezolvarea efectelor crizei economice. Rezultatul acestui efort a fost elaborarea unui set de propuneri de politici, menite să ofere o platformă pentru noua administraţie în abordarea diverselor provocări economice şi sociale. Notele includ priorităţi pe termen scurt şi sugestii privind acţiuni imediate, dar şi priorităţi pe termen mediu, care conturează măsurile de politici pentru promovarea şi sprijinirea dezvoltării durabile a ţării pe termen lung. „BM, în parteneriat cu alţi donatori internaţionali, este bucuroasă să lanseze oficial acest set de note de politici, care vor servi drept contribuţie la consultările Guvernului pe marginea unui plan anti-criză”, a declarat Melanie Marlett, directorul de ţară al BM în Moldova. „Politicile formulate în acest document nu urmăresc să fie nişte prescripţii, ci mai degrabă sugestii care pot fi luate în considerare de către Guvern în procesul de elaborare a propriului plan. Suntem bucuroşi că Guvernul avansează rapid în abordarea consecinţelor crizei economice. Comunitatea donatorilor este gata să sprijine acest efort într-o manieră de colaborare şi cu maximă rapiditate”, a mai spus Marlett. „Notele de politici reprezintă opinia comună a agenţiilor ONU şi a comunităţii donatorilor din Moldova privind cel mai bun mod de protejare a familiilor, copiilor şi membrilor vulnerabili ai populaţiei de forţa deplină a crizei economice. Suntem gata să asistăm noul executiv în acest efort şi să facem în continuare progrese spre obiectivele de dezvoltare ale ţării. Ne angajăm să punem drepturile omului în centrul acestor eforturi”, a subliniat Alexandra Yuster, reprezentantul UNICEF în Moldova. Sunt identificate trei domenii cheie ale atenţiei Guvernului pe termen scurt: ajustarea bugetului, asigurarea stabilităţii sectorului financiar şi protejarea grupurilor social vulnerabile expuse celui mai mare risc în perioada de criză. Rapoartele recente ale BM estimează că Moldova ar putea asista la o creştere substanţială a nivelului sărăciei în rândurile ţărilor CSI, datorită scăderii remitenţelor, reducerii exporturilor şi importurilor.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.