Comuniştii cer rechemarea de urgenţă a ambasadorului Moldovei la Bucureşti
Fracţiunea parlamentară a Partidului Comuniştilor cere rechemarea de urgenţă a ambasadorului Republicii Moldova la Bucureşti. Reacţia vine după declaraţiile lui Iurie Reniţă, care ar fi zis într-un interviu că este român, transmite Info-Prim Neo.
„Aşa-zisul ambasador la Bucureşti trebuie să fie retras. Iurie Reniţă s-a declarat cetăţean român, ale cui interese el le reprezintă, ale moldovenilor sau ale românilor?”, a întrebat deputatul comunist Sergiu Stati, vineri, în şedinţa plenară a legislativului.
Parlamentarul a cerut ca vicepremierul Iurie Leancă, ministru de externe, să fie chemat să raporteze în plenul Parlamentului dacă declaraţiile ambasadorului Iurie Reniţă sunt o improvizaţie a acestuia sau reprezintă politica Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării Europene.
Ca replică la cererea comuniştilor, deputatul liberal Valeriu Saharneanu i-a invitat la teatru. „Astăzi la teatru se va juca spectacolul „Inimă de câine”, vă invit să mergeţi să-l vedeţi”, le-a spus Valeriu Saharneanu deputaţilor comunişti.
Recent, ambasadorul Republicii Moldova în România a oferit un interviu pentru România Liberă, în care a spus că vorbeşte limba română, iar părinţii săi s-au născut români, de unde şi apare apartenenţa sa etnică.