Deputaţii din fracţiunea Partidului Comuniştilor au părăsit sala de şedinţe a Parlamentului în semn de protest că nu s-a introdus pe ordinea de zi proiectul de hotărâre privind crearea grupului de lucru care să elaboreze „Declaraţia Parlamentului de condamnare a deciziei Curţii Constituţionale pentru tentativă de lovitură de stat şi subminarea statalităţii Republicii Moldova”, transmite IPN.
Comuniştii au înaintat acest proiect după ce joi, 5 decembrie, Curtea Constituţională a decis că Declaraţia de Independenţă, în care limba română figurează drept limba de stat a Republicii Moldova, are caracter constituţional şi prevalează în raport cu textul Constituţiei, articolul 13, în care limba de stat este „limba moldovenească în baza grafiei latine”.
Socialiştii, la fel, au anunţat că părăsesc sala, dar au rămas să voteze un proiect de lege privind importul unor troleibuze în municipiul Bălţi.
Fracţiunea PCRM a părăsit şi şedinţa de joi a Parlamentului, în semn de protest faţă de faptul că niciun proiect de lege propus nu a fost inclus pe ordinea de zi, dar şi fiindcă ar fi fost încălcat Regulamentul Parlamentului în ceea ce priveşte examinarea moţiunii de cenzură înaintată Guvernului.