Consiliul pentru dezvoltare strategică instituțională (CDSI) al Universităţii de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, în contextul desfășurării alegerilor rectorului, Vă comunică următoarele:
Conform prevederilor articolului 105, alineat (3) din Codul educației „Rectorul se alege de către adunarea generală a cadrelor didactice şi ştiinţifice titulare şi a reprezentanţilor studenţi din Senat şi din consiliile facultăţilor cu votul majorităţii membrilor”, iar alineatul (4) stabilește că „iniţierea procesului de alegere a rectorului se face de către Consiliul pentru dezvoltare strategică instituţională prin publicarea unui anunţ cu 2 luni înainte de expirarea mandatului rectorului în exerciţiu”.
Prin urmare, ținând cont de expirarea mandatului rectorului USMF „Nicolae Testemițanu” în exercițiu la 09 octombrie 2019, CDSI s-a întrunit în ședință în data de 10 iulie curent și, în temeiul prevederilor Regulamentului privind modul de alegere a rectorului Universităţii de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova, aprobat de către Senat, a decis:
a iniția alegerile rectorului USMF „Nicolae Testemițanu” prin publicarea anunțului în presă și pe site-ul Universității în data de 08 august 2019;
a aproba conținutul anunțului privind organizarea alegerilor rectorului USMF „Nicolae Testemițanu”;
a solicita conducerii USMF „Nicolae Testemițanu” publicarea anunțului într-un ziar național și pe site-ul Universității la 08 august 2019.
Conducerea Universității a organizat publicarea anunțului în Ziarul de Gardă și plasarea acestuia pe site-ul USMF „Nicolae Testemițanu”, în data de 08 august a.c. Perioada de depunere a dosarelor a fost 08-29 august curent, iar conducerea Universității a asigurat condițiile solicitate de CDSI (birou dotat cu toate cele necesare).
Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova, prin scrisoarea din 17.08.2019, a informat USMF „Nicolae Testemițanu” despre retragerea dlui Mircea Buga din calitatea de reprezentant al MSMPS în CDSI și, respectiv, nominalizarea dlui Igor Talmazan, șef al Corpului de control al Prim-ministrului Republicii Moldova.
Ca urmare, Senatul USMF „Nicolae Testemițanu”, în ședința din 29 august 2019, a luat act de retragerea dlui Mircea Buga ca reprezentant al MSMPS în CDSI și l-a confirmat pe dl Igor Talmazan, șef al Corpului de control pe langă Prim-ministrul Republicii Moldova, în calitate de membru al CDSI.
La 2 septembrie, CDSI s-a întrunit într-o ședință, în cadrul căreia a fost ales un nou președinte al Consiliului - dl Nicolae Sadovei, doctor habilitat în drept, profesor universitar, jurist specializat în dreptul medical.
La ședință a fost discutată situația la zi privind desfășurarea perioadei de înregistrare a dosarelor pentru participare în calitate de candidați la alegerile pentru ocuparea postului de rector al USMF „Nicolae Testemițanu”. CDSI nu a sesizat cazuri de restricționare sau respingere a dosarelor, sau situații de nerespectare a cadrului normativ în vigoare.
Consiliul pentru dezvoltare strategică instituțională a înregistrat următoarele dosare (în ordine alfabetică):
Ceban Emil, doctor habilitat în științe medicale;
Curocichin Ghenadie, doctor habilitat în științe medicale;
Gavriliuc Mihail, doctor habilitat în științe medicale;
Guțu Evghenii, doctor habilitat în științe medicale;
Tagadiuc Olga, doctor habilitat în științe medicale;
Vișnevschi Anatolie, doctor habilitat în științe medicale;
Zapuhlîh Grigore, doctor habilitat în științe medicale.
CDSI, în cel puțin 10 zile după expirarea termenului de depunere a dosarelor, va publica lista candidaţilor eligibili şi programele de activitate ale acestora, prin plasarea pe site-ul Universității.
Prin prezentul, CDSI declară că concursul de alegere a rectorului USMF „Nicolae Testemițanu” se desfășoară în conformitate cu actele normative în vigoare. Procedura este una transparentă și obiectivă, bazată pe meritocrație, iar alegerile propriu-zise se vor realiza prin vot universal, direct, secret şi liber exprimat de către membrii comunităţii academice cu drept de vot. Vom asigura ca organizarea şi desfăşurarea votării să se realizeze cu respectarea principiilor legalităţii, autonomiei universitare, transparenţei, răspunderii publice, responsabilităţii, respectării drepturilor şi libertăţilor studenţilor şi ale personalului academic, a normelor etice şi deontologice, precum şi cu respectarea principiului reprezentativităţii.
Departamentul Comunicare și Relații Publice
IP Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie
”Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova
relatiipublice@usmf.md
Tel.:022 205 235, 022 205 367
GSM: 79 087 267
Fax: 022 242 411
www.usmf.md
DISCLAIMER: Autorii comunicatelor – nu agenția de presă IPN – poartă responsabilitate exclusivă pentru corectitudinea și esența conținutului comunicatului, prezentat spre publicare și/sau distribuire.