La 1 martie, în ziua în care ilustrul compozitor Eugen Doga sărbătoreşte jubileul de 70 de ani, maestrului i-a fost conferit titlul de cetăţean de onoare al Chişinăului. Eugen Doga, autorul imnului capitalei, a fost invitat la Primărie unde a fost felicitat de consilieri municipali şi funcţionari. Decizia de a-i acorda lui Eugen Doga titlul de cetăţean de onoare al Chişinăului a fost luată de Consiliul Municipal la 20 februarie, pentru merite deosebite la dezvoltarea culturii naţionale şi artei muzicale, şi în legătură cu aniversarea a 70-a de la naştere. Compozitorul a mulţumit aleşilor locali pentru titlul onorific, spunând că întreaga sa viaţă este o şcoală frumoasă pe care ar vrea să o continue. Eugen Doga i-a asigurat pe funcţionari şi consilierii municipali că va depune toate forţele sale creatoare pentru a-şi aduce în continuare contribuţia la dezvoltarea muzicii în R. Moldova. Maestrul Doga a interpretat la pian o suită din piesele sale, inclusiv una în premieră, scrisă recent şi, potrivit autorului, inspirată de personalitatea regretatului Emil Loteanu. După manifestarea de la Primărie, autorităţile împreuna cu marele compozitor au vizitat şcoala de muzică pentru copii nr. 5, care, conform unei decizii a CMC, va purta numele compozitorului. La propunerea Parlamentului şi prin hotărâre de Guvern, anul 2007 a fost desemnat în R. Moldova drept „Anul Eugen Doga”. Eugen Doga, s-a născut la 1 martie 1937 în satul Mocra, regiunea Transnistria. După absolvirea Conservatorului din Chişinău, a fost violoncelist în Orchestra Comitetului de stat al RSSM pentru televiziune şi radiodifuziune, profesor la Şcoala de muzică „Ştefan Neaga” din Chişinău, a activat în Colegiul repertorial-redacţional al Ministerului Culturii. Este autorul mai multor lucrări valoroase în genul muzicii de estradă, film şi scenă. Doctor Honoris Causa al Institutului Internaţional de Cinematografie din Moscova, a fost distins cu Premiul de Stat al RSSM şi cu Premiul de Stat al URSS. Cavaler al „Ordinului Republicii”, Ordinului „Steaua României”, distins cu medalia „Mihai Eminescu” şi medalia de Aur „Omul secolului XX”. Compozitorul Eugen Doga este cel de-al 23-a cetăţean de onoare al Chişinăului. Printre deţinătorii acestui titlu se numără cântăreaţa de operă Maria Bieşu, compozitorul şi interpretul Gheorghe Zamfir, academicianul Eugen Coşeriu, preşedintele Franţei Jacques Chirac, primarul Moscovei Iuri Lujkov, cosmonautul Iuri Ghidzenko.