Unii concurenţi electorali manifestă un comportament ce subminează competitivitatea procesului electoral, în pofida atenţionărilor repetate din partea observatorilor. Aceasta este concluzia celui de-al V-lea raport de monitorizare, lansat joi, 2 aprilie, de Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului (LADOM), în cadrul Coaliţiei civice pentru alegeri libere şi corecte - „Coaliţia 2009”, transmite Info-Prim Neo. „În perioada de monitorizare (18 martie – 2 aprilie), activităţile din cadrul campaniei electorale s-au desfăşurat în limitele legale. Cu toate acestea, LADOM a constatat un şir de încălcări. Caracterul repetat al acestor încălcări trezeşte îndoieli privind competitivitatea procesului electoral”, a declarat Paul Strutzescu, preşedintele LADOM. Potrivit LADOM, unii concurenţi electorali manifestă un comportament indecent şi lipsă de etică la adresa altor concurenţi, recurg la procedee murdare pentru a discredita imaginea oponenţilor lor politici. În pofida atenţionărilor anterioare, unii concurenţi au continuat să utilizeze resursele administrative în campania electorală. Totodată, observatorii LADOM au semnalat cazuri de intimidare şi brutalizare a reprezentanţilor concurenţilor electorali de către reprezentanţi ai administraţiei publice locale. Autorităţile locale au continuat să exercite presiuni şi să intimideze alegătorii pe căi administrative. Au continuat şi presiunile asupra reprezentanţilor mass-media şi a observatorilor electorali. Reţeaua naţională de observatori LADOM (2012 observatori acreditaţi de Comisia Electorală Centrală) vor continua să monitorizeze campania electorală. Un raport special referitor la desfăşurarea zilei alegerilor va fi publicat imediat după încheierea scrutinului. Ulterior, va fi făcut public raportul final de monitorizare.