Președintele Igor Dodon anunță organizarea sub egida sa a unui program de amploare cu prilejul aniversării a 75-a a Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei. De asemenea, potrivit șefului statului, cu susținerea Guvernului, este planificată reconstrucția capitală a Complexului Memorial „Eternitate” din capitală, transmite IPN.
Igor Dodon a convocat astăzi, 16 ianuarie, prima ședință a grupului de lucru responsabil de organizarea și desfășurarea evenimentelor dedicate aniversării a 75-a. A fost examinat planul calendaristic al evenimentelor cu participarea ministerelor și a organizațiilor obștești. Astfel, este planificată organizarea de expoziții tematice, editarea de cărți, desfășurarea unui festival al filmului documentar și multe altele.
„În context, vin cu un apel către toți cetățenii țării, forțele politice și organizațiile obștești, indiferent de preferințele lor, să se unească pentru organizarea la 9 mai, la Chișinău, a unui Marș comun al Victoriei, după care va avea loc un concert festiv și un grandios spectacol de focuri de artificii”, menționează șeful statului într-o postare pe Facebook.
În cadrul ședinței s-a menționat că la Parada jubiliară consacrată Victoriei, care va avea loc pe Piața Roșie din Moscova, va participa și garda de onoare din Republica Moldova. La invitația președintelui Federației Ruse, Vladimir Putin, și Igor Dodon va participa la evenimentul festiv din capitala rusă.