Compensaţiile la călătoria în transportul urban vor fi eliberate începând cu 20 octombrie
Pensionarii, şomerii, invalizii, angajaţii cu un salariu mai mic de 1450 lei, care au depus cereri pentru compensaţii în transportul urban de pasageri (70 lei lunar), le vor putea ridica începând cu 20 octombrie. Anunţul a fost făcut de către şefa Direcţiei generale de asistenţă socială, Eugenia Ceban, în cadrul şedinţei operative a serviciilor şi direcţiilor municipale luni, 12 octombrie, transmite Info-Prim Neo.
În primele 10 zile după începerea procedurii de acumulare a cererilor, circa 30 de mii de locuitori ai capitalei au depus dosarele. Din 20 octombrie, vor primi compensaţii persoanele care au depus dosarele în prima decadă a lunii. Acumularea cererilor este preconizată să se desfăşoare în termen de o lună – o lună şi jumătate, pentru ca toţi beneficiarii să reuşească.
Potrivit unei decizii a Consiliului municipal Chişinău, toţi locuitorii mun. Chişinău cu un venit lunar mai mic de 1450 lei, beneficiază de compensaţii în mărime de 70 lei pentru achitarea călătoriilor în transportul urban de pasageri.
Amintim, că din bugetul municipal sunt oferite şi compensaţii pentru agentul termic. În sezonul trecut, circa 17 500 de familii din capitală au beneficiat de compensaţii nominative din partea autorităţilor locale din mun. Chişinău, iar 921 de familii vulnerabile din localităţile din componenţa municipiului Chişinău au beneficiat de lemne şi cărbuni în valoare de 2 mln 281 mii lei.