Compensația pentru serviciile de transport se majorează etapizat

Compensația pentru serviciile de transport, acordată beneficiarilor din raioanele republicii și din municipiul Bălți, va fi majorată etapizat, la nivelul compensației de care beneficiază locuitorii municipiul Chișinău. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat de cabinetul de miniștri, transmite IPN.

La Chișinău pentru persoanele cu dizabilități severe și copiii cu dizabilități în vârstă de până la 18 ani, mărimea compensației pentru un trimestru constituie 360 de lei, care include și compensația pentru persoanele care le însoțesc pe acestea. Suplimentar la mărimile compensației stabilite, persoanele cu dizabilități locomotorii, inclusiv copiii cu dizabilități locomotorii în vârstă de până la 18 ani, beneficiază, trimestrial, de un supliment în mărime de 200 de lei.

Beneficiază de compensația menționată, în total, 145 600 de persoane cu dizabilități, inclusiv  15 200 de persoane cu dizabilități ale aparatului locomotor. Din numărul total de beneficiari,  116 500 sunt din raioane, iar 5 800 din municipiul Bălți.

În prezent, în raioane, mărimea compensației (trimestrial) pentru persoanele cu dizabilități severe și copiii cu dizabilități în vârstă de până la 18 ani constituie 138 de lei, iar pentru persoanele cu dizabilități accentuate – 69 de lei. În municipiul Bălți, mărimea compensației (trimestrial) pentru persoanele cu dizabilități severe și copiii cu dizabilități în vârstă de până la 18 ani constituie 270 de lei, iar pentru persoanele cu dizabilități accentuate – 135 de lei.

Proiectul prevede că pentru persoanele cu dizabilități accentuate, mărimea compensației pentru un trimestru în raioane va constitui 69 de lei începând cu 1 ianuarie 2021; 124,5 lei – începând cu 1 ianuarie 2022 și 180 de lei – începând cu 1 ianuarie 2023.

Pentru persoanele cu dizabilități accentuate, mărimea compensației pentru un trimestru în municipiul Bălți va constitui 135 de lei începând cu 1 ianuarie 2021; 157,5 lei –începând cu 1 ianuarie 2022 și 180 de lei – începând cu 1 ianuarie 2023.

 

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.