Companiile Ednateric Trans SRL și Transeric Tur continuă să fie hărțuite, avocat

Companiile de transport Ednateric Trans SRL și Transeric Tur continuă să fie hărțuite de organele de drept, susține avocata companiilor, Angela Istrate. Într-o conferință de presă la IPN, avocata a menționat că, deși a avut loc schimbarea regimului politic și societatea a pus miză pe faptul că justiția va fi încadrată în cadrul legal, spre regret, acest fapt nu se întâmplă.

Avocata precizează că Ednateric Trans SRL și Transeric Tur fac parte din piața transportatorilor auto, au bază de date de călători și sunt dotate tehnic cu cele mai performante autocare. Prețurile sunt accesibile și serviciile prestate sunt de calitate înaltă. Activitatea companiilor este însă perturbată de cauzele penale în care sunt vizate, inclusiv pentru șantaj, pentru incendiere și huliganism. Cauzele au fost deschise chiar dacă faptele care se cercetează au avut loc în Cehia și Federația Rusă. „Organele de urmărire penală, încălcând competența teritorială și implicându-se în afacerile interne a altor state, au inițiat urmăriri penale, deși se cunoștea cu certitudine că în Federația Rusă, cât și în Cehia au fost dispuse urmăriri penale”, a declarat Angela Istrate.

Apărătoarea menționează că, în cadrul cauzelor penale respective lipsesc cereri de preluare a procedurilor prin care organele de urmărire penală, legal, ar putea desfășura o activitate de urmărire penală în cazul agenților economici respectivi. Aici, organele de urmărire penală nu doar au încălcat normele Codului de procedură penală din Republica Moldova, dar au admis și ingerințe în activitatea internă a altor state, susține Angela Istrate.

Avocata acuză că au fost admise un șir de încălcări. În cadrul perchezițiilor la domiciliul fondatorilor și la oficiile acestora, cât și la oficiile angajaților, au fost ridicate obiecte personale: armele fondatorilor, ciorne. Au fost dispuse expertize, dar fără înștiințarea clienților ei, fără a le respecta dreptul de a pune întrebări, fără să aibă posibilitatea să recuze experții.

PCCOCS, timp de un an, nu a făcut nici o acțiune, menționează Angela Istrate. După ce a fost depusă de apărători o cerere pricind accelerarea procedurii, chiar dacă instanța de judecată a emis o încheiere, prin care a dispus un termen de 30 de zile și a obligat procurorul să finalizeze examinarea cauzei și să o transmită în instanța de judecată, procurorii PCCOCS au modificat învinuirea de trei ori, au participat la alte acțiuni de procedură și au transmis în instanță cauza fără a permite apărării să facă cunoștință cu materialele dosarului.

Actualmente, sunt emise ordonanțe prin care persoanele au fost scoase de sub urmărire pe faptul șantajului și huliganismului. Avocata se întreabă cum rămâne cu acea măsură preventivă aplicată și reținerea persoanelor timp de 72 de ore, ulterior fiind arestate și aflarea lor sub control judiciar pe perioada anchetei. Avocata Angela Istrate consideră că aceste încălcări nu aduc o imagine bună organelor de urmărire penală.

Conferința face parte din ciclu de conferințe prevăzute în proiectul IPN „Injustiția la vedere prin mijloace multimedia”. Agenția IPN nu își adjudecă dreptul să decidă dacă organizatorii conferințelor de presă au dreptate în cauzele despre care vor vorbi, aceasta este prerogativă exclusivă a justiției, însă perioada exagerat de lungă, mult mai lungă decât prevede legislația, a acestor cazuri poate fi considerată drept act de nedreptate și injustiție evidentă. Agenția de presă IPN nu poartă răspundere pentru declarațiile publice făcute în spațiul public de către organizatorii conferințelor de presă.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.