Companiile din Moldova au accesat împrumuturi de 16 mln euro pentru reducerea consumului de energie

Până în luna octombrie curent, Programul de finanţare a eficienţei energetice şi energii regenerabile al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a aprobat 52 de proiecte cu un volum de împrumut în sumă de 16 milioane de euro. Proiectele vizează reducerea consumului de energie şi a emisiilor de bioxid de carbon, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al Liniei de Finanţare pentru Eficienţa Energetică în Moldova (MoSEFF). Printre beneficiarii proiectului este şi compania Telemar, specializată prelucrarea şi comercializarea peştelui. Proiectul Telemar acoperă o investiţie de aproximativ 500 de mii de euro. „După implementarea cu succes a proiectului compania Telemar va face o economie de 55% din consumul de energie electrică şi 69% din consumul de gaze naturale”, a comunicat conducătorul echipei mixte de experţi din Germania şi Republica Moldova din cadrul MoSEFF, Tino Mahler. Proiectele MoSEFF se referă la înlocuirea sistemelor de încălzire şi a geamurilor, izolarea clădirilor precum şi instalarea colectoarelor solare, implementarea proiectelor de biomasă şi biogaz. MoSEFF este o linie de credit pentru întreprinderile din Moldova care doresc să investească în tehnologiile eficiente energetic şi/sau surse regenerabile de energie. Formula este simplă: economisirea energiei aduce la reduceri substanţiale ale costurilor, ceea ce înseamnă creşterea profiturilor şi a competitivităţii. Împrumuturile MoSEFF sunt disponibile pentru companiile private şi variază de la 10 mii de euro până la 2 milioane de euro. Pentru proiectele implementate cu succes împrumutul este combinat cu o componentă de grant de 10-20% din valoarea creditului. Valoarea grantului depinde de tehnologiile utilizate, precum şi de reducerea consumului de energie la implementarea proiectului. Solicitările pentru creditele MoSEFF pot fi depuse direct la oficiul MoSEFF sau la băncile partenere ale BERD în Moldova, care sunt Moldova-Agroindbank (MAIB), Moldindconbank (MICB) şi Banca Comercială Română (BCR). BERD a decis să extindă programul până în martie 2012 şi are în vedere o extindere şi în 2013.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.