Unitatea de Implementare a Proiectului Ameliorarea Competitivităţii a aprobat spre finanţare alte 7 dosare de dezvoltare a afacerilor orientate la export. Companiile vor beneficia de asistenţă financiară nerambursabilă pentru a-şi spori competitivitatea pe pieţele externe de desfacere. Printre beneficiarii proiectului se numără producători de textile, uleiuri vegetale, ceaiuri, de produse electronice şi mecanice, precum şi servicii şi tehnologii informaţionale, transmite IPN.
Potrivit unui comunicat de presă al echipei proiectului, unul dintre aceştia este producătorul de uleiuri „Azamet Grup”, care intenţionează să exporte o serie de produse noi, cum ar fi pâinea, inclusiv fără gluten, cu adaos de făină din seminţe de struguri sau făină din seminţe de cânepă. La fel, este vorba despre paste din aceleaşi ingrediente, precum şi lapte de cânepă fără conţinut de lactoză. În acest sens, compania a aplicat pentru finanţarea serviciilor de elaborare a fişelor tehnologice pentru noile produse, a unei strategii de marketing, precum şi dezvoltarea instrumentelor de marketing a acestora – mărci comerciale, broşuri şi cataloage, site web.
Un alt beneficiar este compania „Ritlabs”, dezvoltatorul renumitului client poştal „The Bat”, utilizat de clienţi din mai multe ţări. Întreprinderea va beneficia de consultanţă în elaborarea strategiei de dezvoltare pe termen mediu, auditarea proceselor interne ale companiei şi analiza pieţei regionale şi internaţionale de servicii de mailing.
Compania „Vintoia-Exim” din Nisporeni va primi un grant pentru dezvoltarea unor linii noi de produse din fructe uscate şi rehidrate, în special prune, vişine, mere, pere şi tomate, care vor fi exportate pe pieţele Uniunii Europene şi CSI. Vor fi elaborate politicile de produs, de preţ şi de promovare, începând de la ambalaj şi terminând cu organizarea participării la o serie de expoziţii specializate.
Ceaiurile moldoveneşti din plante vor ajunge pe mesele consumatorilor din Turcia Namibia şi Belarus. Societatea comercială „Doctor-Farm” produce o gamă de 40 de tipuri de ceaiuri cu adaosuri din plante şi intenţionează să exporte pentru prima dată cu sprijinul PAC II.
Directorul PAC II, Aureliu Casian, îi îndeamnă şi pe alţi producători moldoveni să aplice la proiect pentru a beneficia de finanţare nerambursabilă, dar şi pentru a-şi dezvolta afacerile şi a intra pe pieţele externe de desfacere.
PAC II oferă granturi în valoare de până la 200 de mii de lei. De susţinere financiară pot beneficia IMM-urile din ţară care vor să exporte. Banii sunt oferiţi pentru servicii de consultanţă. De la lansarea PAC II au fost aprobate spre finanţare 14 dosare, alte 3 sunt în proces de evaluare.