Compania EFES Vitanta Moldova Brewery a lansat berea Chişinău Draft

Compania EFES Vitanta Moldova Brewery (EVMB) a lansat în seara zilei de marţi, 11 aprilie, o nouă bere sub marca Chişinău – berea Chişinău Draft. Potrivit producătorului, citat de Info-Prim Neo, Chişinău Draft este o bere la halbă cu gustul profund şi aroma savuroasă a berii proaspete, ea este plăcut amăruie, cu aromă de hamei bine pronunţată. Pentru adepţii consumului acasă sau la natură, compania EVMB o propune şi în ambalaj de sticlă de 0,5 l, caracteristic berii Chişinău. Vitanta mai precizează că densitatea berii Chişinău Draft este de 12 % şi are un conţinut minim de alcool de 5%. Directorul general al EVMB, Iacob Tihman, prezent la lansare, a precizat că designul etichetei a fost dezvoltat în concordanţă cu stilul general al mărcii Chişinău, executat în nuanţe distinctive de verde, alb şi roşu, după care consumatorul va putea identifica berea Draft. Tihman a mai spus că EFES Vitanta deţine 70% din piaţa consumului de bere, iar cea mai solicitată bere, produsă de companie, este Chişinău blondă. El a făcut apel către amatorii de bere să consume doar băutură autohtonă, inclusiv pentru că în acest mod vor fi acumulaţi mai mulţi bani la bugetul de stat. În acest an este prognozată producerea a 70 mln litri de bere. Directorul a mai spus că în 2005-2006 compania investeşte în procurarea utilajului modern peste 20 mln USD, pentru a asigura calitatea superioară a produsului. EVMB este lider pe piaţa berii din Moldova şi produce 3 tipuri de bere Chişinău (blondă, aurie şi draft), Vitanta Premium, Stary Melnik, Efes şi Warsteiner. Ea deţine de asemenea 44% din piaţa băuturilor răcoritoare cu marca VIVA. EVMB face parte din Grupul de companii Efes Beverage Group – unul dintre cei mai mari producători de bere din Europa, având operaţiuni în Turcia, Rusia, Moldova, Kazahstan, Serbia, România.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.