Comitetului Naţional de Stabilitate Financiară s-a întrunit în prima şedinţă

Deficitul bugetului public naţional pentru primele cinci luni ale anului se încadrează în parametrii planificaţi şi conveniţi cu Fondul Monetar Internaţional, spune ministrul finanţelor, Veaceslav Negruţă. La prima şedinţă a Comitetului Naţional de Stabilitate Financiară, creat recent de Guvern, ministrul a subliniat că se constată o creştere de 16% la exporturi, în timp ce importurile au sporit cu 14%, transmite Info-Prim Neo cu referire la un comunicat de presă al executivului. Potrivit lui Veaceslav Negruţă, se atestă o tendinţă pozitivă în ceea ce priveşte piaţa valorilor mobiliare de stat, iar dobânzile sunt puţin în scădere faţă de rata de bază de 7%. Şi relaţia de colaborare cu băncile comerciale este bună, a spus ministrul. Pe parcursul ultimilor luni au fost soluţionate mai multe probleme, inclusiv ce ţin de prezentarea rapoartelor fiscale electronice. Premierul Vlad Filat a menţionat că este necesar de a căuta soluţii pentru a acumula surse suplimentare la buget. Acestea urmează să fie îndreptate către instituţiile bugetare pentru acoperirea cheltuielilor după majorările de tarife recent operate. Prim-ministrul a adăugat că este necesar de continuat eforturile în vederea reglementării domeniului ce ţine de investiţii, dar şi în domeniul administrării fiscale eficiente. Vlad Filat a accentuat importanţa convocării periodice a şedinţelor Comitetului Naţional de Stabilitate pentru a analiza tendinţele şi problemele existente în domeniul economic şi financiar şi a solicitat un raport privind realizarea Planului de stabilizare şi relansare economică. Comitetul Naţional de Stabilitate Financiară a fost creat la 26 mai curent pentru a gestiona crizele financiare şi a preveni crizele sistemice. Preşedinte este premierul Vlad Filat. Din componenţa acestuia mai fac parte guvernatorul BNM, Dorin Drăguţanu, ministrul economiei, Valeriu Lazăr, ministrul finanţelor, Veaceslav Negruţă, preşedintele Comisiei economie, buget şi finanţe a Parlamentul, Veaceslav Ioniţă, preşedintele Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare, Mihai Cibotaru şi directorul general executiv al Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar Eduard Usatîi.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.