Comitetul pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei cere să se renunţe la referendum
Comitetul pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei cere conducerii ţării să renunţe la ideea desfăşurării referendumului şi să stabilească data alegerilor anticipate. Solicitările sunt menţionate într-o rezoluţie votată, duminică, în cadrul unui miting din Piaţa Marii Adunări Naţionale, transmite Info-Prim Neo.
Comitetul mai cere conducerii să includă pe ordinea de zi a sesiunii de primăvară-vară chestiunea privind modificarea Codului Electoral, în sensul restabilirii normei prin care opoziţiei îi revin 5, iar majorităţii 4 din cei 9 membri ai Comisiei Electorale Centrale (CEC).
Preşedintelui interimar, Marian Lupu, i se cere să emită decretul de dizolvare imediată a Parlamentului, iar Guvernului – să îl retragă pe Alexandru Tănase din funcţia de judecător al Curţii Constituţionale. În rezoluţie se mai menţionează că Procuratura Generală ar trebui să investigheze acţiunile de uzurpare a puterii de stat de către exponenţii actualei guvernări.
Comitetul pentru Apărarea Constituţiei şi Democraţiei a organizat mai multe proteste împotriva actualei conduceri, acuzând-o că a uzurpat puterea de stat.