Comitetul parlamentar de Asociere Republica Moldova – UE se reunește astăzi la Strasbourg

Membrii Comitetului parlamentar de Asociere Republica Moldova – UE se reunesc miercuri, 25 octombrie, la Strasbourg, Franța. Delegația moldovenească este reprezentată de vicepreședintele Parlamentului, Iurie Leancă, copreședinte al Comitetului, de deputatul Igor Vremea, vicepreședinte al Comitetului, și de deputații Sergiu Sârbu, Gheorghe Mocanu, Oxana Domenti. Evenimentul are loc timp de două zile.

Potrivit unui comunicat de presă al Parlamentului de la Chișinău, citat de IPN, agenda reuniunii include un schimb de opinii cu privire la cooperarea dintre Republica Moldova și UE, stadiul actual al implementării Acordului de Asociere, realizarea reformelor sectoriale, cooperarea în sectorul energetic, reforma administrației publice, comerțul și chestiuni aferente comerțului. Alte discuții vor avea loc pe marginea serviciilor financiare și pe marginea situației curente în sistemul bancar moldovenesc. Se va analiza respectarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în special libertatea mass-media, dar şi reforma sistemului electoral.

De asemenea, vor avea loc discuții cu privire la acordarea asistenței macro-financiare Republicii Moldova de către UE. Un alt subiect ține de angajamentul proeuropean al Republicii Moldova în contextul Summit-ului Parteneriatului Estic din 24 noiembrie 2017.

La finele reuniunii va fi adoptată o declarație și vor fi înaintate recomandările.

Comitetul este prezidat de către un reprezentant al Parlamentului Republicii Moldova și un reprezentant al Parlamentului European. În prezent, copreședinți ai Comitetului sunt Iurie Leancă, din partea Parlamentului Republicii Moldova, și Andi Cristea, din partea Parlamentului European. Ultima reuniune a Comitetului a avut loc la Chișinău în luna mai.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.