Comitetul anti-tortură (CPT) al Consiliului Europei (CoE) își exprimă îngrijorarea că, dintr-o reminiscență a trecutului sovietic, fenomenul ierarhiei informale între deținuții din locurile de detenție ale Republicii Moldova a degenerat într-o întreprindere criminală orientată spre profit. În plus, nu este evident că autoritățile relevante apreciază pe deplin amploarea problemei și nici nu par să fie conștiente de consecințele grave pe care ierarhiile informale ale deținuților le-ar putea avea asupra întregului sistem penitenciar și chiar asupra societății în ansamblu, se spune în Raportul CPT, publicat astăzi, 13 decembrie 2018, transmite IPN.
În cadrul unei vizite a CPT în Republica Moldova, în perioada 5-11 iunie 2018, delegația a remarcat că la închisoarea Goian pentru minori s-au întreprins eforturi deosebite pentru a dezvolta relații pozitive între personal și minori și pentru a se asigura că niciun deținut nu-și exercită puterea asupra altuia. Se mențin condiții materiale satisfăcătoare, avansează extinderea spațiilor dedicate deținuților minori.
Însă la închisorile din Chișinău și Soroca nu s-a ajuns la cauzele profunde ale problemei și aceste instituții în mare măsură încă nu oferă deținutului cea mai elementară cerință de siguranță. Între deținuți se produc acte de violență, de intimidare și exploatare, care sunt rezultatul direct al existenței unor structuri de putere informale printre deținuți. Recunoscând eforturile autorităților de a îmbunătăți condițiile de trai ale deținuților în închisorile Chișinău și Soroca, CPT observă că un număr considerabil de deținuți din aceste unități au continuat să fie ținute în condiții care ar putea fi ușor considerate drept inumane și degradante.
În legătură cu aceasta, Republica Moldova este chemată să ia măsuri hotărâte în tot sistemul penitenciar pentru a garanta securitatea și siguranța deținuților. Pentru a menține ordinea în penitenciare, trebuie să fie eliminată dependența deținuților de ierarhia informală, să fie pus în aplicare un sistem de distribuție și clasificare adecvată a deținuților, instituirea unui sistem eficient de recrutare și instruire a personalului din penitenciare și asigurarea supravegherii continue a personalului în zonele de detenție, se menționează în raport.