Comisie parlamentară de anchetă, în cazul concesionării Aeroportului

Deputaţii au decis crearea unei Comisii de anchetă pentru evaluarea exercitării atribuţiilor autorităţilor statului în procesul de monitorizare a executării angajamentelor care derivă din contractul de concesiune a activelor aflate în gestiunea Aeroportului Internaţional Chişinău. Proiectul de hotărâre, iniţiat de fracţiunea Partidului Liberal Democrat, a fost votat în unanimitate, transmite IPN.

Iniţial, fracţiunea PLDM a propus crearea unei comisii de anchetă „pentru evaluarea exercitării angajamentelor ce derivă din contractul de concesiune a activelor aflate în gestiunea Aeroportului Internaţional Chişinău şi a terenului aferent acestuia”. Deputatul PLDM, Tudor Deliu, a declarat că necesitatea creării acestei comisii rezultă din formulările ambigue şi contradictorii ale grupului de lucru, creat prin dispoziţia prim-ministrului. Potrivit lui, la prezentarea concluziilor grupului de lucru vizat s-au invocat rezultatele confidenţiale, iar răspunsul referitor la când poate fi reziliat contractul a fost unul evaziv.

La propunerea deputatului democrat Sergiu Sârbu, denumirea comisiei, şi respectiv sarcinile, au fost modificate. Astfel, comisia urmează în termen de două luni să prezinte un raport cu privire la exercitarea atribuţiilor autorităţilor statului în procesul de monitorizare a executării angajamentelor care derivă din contractul de concesiune a activelor aflate în gestiunea aeroportului.

Comisia va fi formată din nouă membri – câte doi de la fiecare fracţiune, cu excepţia PL care va desemna un singur membru. Astfel, PLDM i-a desemnat pe deputaţii Angel Agachi şi Iurie Ţap, ultimul fiind votat şi preşedinte al comisiei. PSRM a înaintat candidaturile deputaţilor Vasile Bolea şi Oleg Lipschi, ultimul fiind desemnat vicepreşedinte. PDM i-a propus pe Sergiu Sîrbu şi Vlad Andronache, iar PL l-a desemnat pe Ion Casian, care va exercita şi funcţia de secretar al comisiei. PCRM a declarat că va anunţa mai târziu cine urmează a fi delegat din partea fracţiunii.

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.