O comisie a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE) va veni în curând în Moldova, la solicitarea opoziţiei parlamentare, pentru a monitoriza desfăşurarea campaniei electorale, inclusiv comportamentul audiovizualului public. Anunţul a fost făcut vineri, 26 iunie, la o conferinţă susţinută de Consiliul politic pentru dialog şi cooperare (PL, PLDM şi AMN), transmite Info-Prim Neo. Solicitarea către APCE a fost făcută în cadrul unei vizite întreprinse la Strasbourg la începutul acestei săptămâni, în care politicieni din opoziţie au informat oficialii europeni despre situaţia din Moldova de după alegerile din 5 aprilie. „Am reprezentat la Strasbourg opoziţia reală a R. Moldova”, a spus Corina Fusu, vicepreşedinte Partidului Liberal. Ea a spus că la dezbaterile de la Strasbourg a fost chemată şi delegaţia oficială a R. Moldova, care nu a răspuns invitaţiei, „lucru care a uimit şi a îngrijorat oficialii europeni”. „Am mai constatat cu uimire că până acum Moldova a fost reprezentată de o opoziţie falsă în Europa, care a dezinformat comunitatea europeană. Acum noi avem o misiune dublă: să luptăm pentru instaurarea adevărului atât pe plan intern, cât şi pe plan extern”, declarat vicepreşedintele PL. Corina Fusu a mai spus că refuzul autorităţilor de la Chişinău de a participa la dezbateri şi faptul că preşedintele în exerciţiu, Vladimir Voronin, nu a găsit timp să se întâlnească cu raportorii Consiliului Europei – înseamnă că actuala guvernare nu doreşte şi nici nu este capabilă să colaboreze cu instituţiile europene, ci vrea numai fonduri şi libertatea de a circula în spaţiul european. „Este o abordarea absolut obraznică”, a conchis Fusu. Potrivit prim-vicepreşedintelui Partidului Liberal Democrat, Alexandru Tănase, APCE nu cunoaşte detalii despre situaţia post-electorală de la Chişinău. „I-am informat că amnistia lui Voronin nu are legalitate juridică şi este doar o farsă, s-a creat o falsă impresie că opoziţia nu a contestat rezultatele alegerilor din 5 aprilie, deşi acest lucru a fost făcut de cele 3 partide parlamentare de opoziţie, însă ignorat total de organele de drept”, a mai spus Tănase. De asemenea, el a declarat că europenii nu ştiau că Vladimir Voronin aşa şi nu a invitat opoziţia să facă parte din comisia care investighează circumstanţele violenţelor din 7 aprilie, aşa cum i-a promis lui Javier Solana (înalt reprezentant pentru politica externă de securitate comună al UE, n.r.). „Am fost auziţi, înţeleşi. Călătoria la Strasbourg a avut rezultat”, a spus Tănase. Şi Veaceslav Untilă, prim-vicepreşedintele Alianţei „Moldova Noastră”, a spus că „prezenţa opoziţiei la Strasbourg a pus puncte pe i”. „APCE a subliniat că Moldova mai are restanţe la capitolul drepturile omului, independenţa justiţiei şi libertatea presei” şi a realizat că nu poate avea încredere în actuala guvernare. În schimb, oficialii europeni sunt convinşi că pot colabora cu noi (opoziţia, n.r.)”, a mai spus Untilă. Reprezentanţii Consiliul politic pentru dialog şi cooperare au spus că Josette Durrieu, co-raportor al Consiliului Europei (CoE) pentru Moldova recomandă autorităţilor europene să trimită în Moldova o delegaţie „puternică şi lărgită”. PL, PLDM şi AMN au mai spus că în toamnă urmează să fie făcută publică o nouă rezoluţie a oficialilor europeni, care va conţine aprecieri despre implementarea Rezoluţiei Parlamentului European din7 mai cu privire la situaţia din RM. Unii dintre reprezentanţii opoziţiei au ajuns la Strasbourg cu paşapoarte româneşti, pe care încă le mai deţin. „Opoziţia este discriminată de către guvernare şi nu poate circula liber”, a spus Corina Fusu. Veaceslav Untilă a precizat că nu are paşaport românesc, ci paşaport diplomatic, el fiind deputat şi în legislatura 2005-2009. „Acesta însă este plin cu ştampile şi nu mai este loc pentru altele, iar autorităţile noastre refuză să mi-l prelungească”, a declarat prim-vicepreşedintele AMN.
Comisie APCE va monitoriza desfăşurarea campaniei electorale în Moldova
-
despre lipsa de informare a comisiei de monitorizare.mp3
- 0
-
corina fusu despre lipsa delegatiei oficiale la strasbourg.mp3
- 0
-
veaceslav untila despre prezenta la strasbourg.mp3
- 0