Comisia parlamentară juridică, numiri și imunități va elabora proiectul de lege cu privire la modificarea și completarea Constituției privind alegerea judecătorilor direct de către popor. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost votat la ședința Parlamentului de joi, 11 octombrie. Fracțiunile parlamentare din opoziție au criticat inițiativa, calificând-o drept populistă, transmite IPN.
Autorul proiectului, deputatul Partidului Democrat, Sergiu Sârbu, a declarat că în ultimii ani au fost promovate mai multe inițiative care au avut menirea de a perfecționa procedurile judiciare, nivelul de responsabilitate etc. „Considerăm că se impun unele măsuri mai decisive pentru a restabili încrederea oamenilor și a responsabiliza la maximum pe cei care înfăptuiesc justiție în numele legii”, a notat deputatul. Parlamentarul a dat exemplul Statelor Unite ale Americii, în care judecătorii sunt aleși direct de către popor. Potrivit lui, sunt și avantaje, și dezavantaje, care trebuie cântărite atent. Însă, cert este faptul că fără unele măsuri decisive va fi greu de a asigura o schimbare veritabilă în acest sector.
În luarea sa de cuvânt, deputatul liberal-democrat, Iurie Țap, a declarat că reforma în justiție este torpilată, iar această inițiativă, pe care o consideră neîntemeiată, este o „fumigenă” și o deviere de la problemele importante cu care se confruntă Republica Moldova.
Deputatul socialist Vasile Bolea a menționat că în Republica Moldova sunt peste 400 de judecători și nu este clar cum, la modul practic, vor fi aleși magistrații de către cetățeni. Și nici cum va fi asigurat dreptul cetățenilor aflați peste hotare de a alege judecătorii.
Potrivit deputatului comunist Oleg Reidman, autorii inițiativei vor să le arate partenerilor externi că merg în direcția corectă. Parlamentarul a mai spus că actuala legislatură a avut suficient timp pentru astfel de propuneri. Nu este cazul să se facă acum, în grabă.
Ion Casian, deputat liberal, a declarat că inițiativa este una populistă și prin această se recunoaște eșecul reformelor implementate până acum în domeniul justiției. Parlamentarul a declarat că nu va participa în componența acestei comisii și nici fracțiunea liberală nu va vota inițiativa în cauză.
Fiind supus votului, proiectul de hotărâre a fost susținut de majoritatea deputaților prezenți în sală. Astfel, proiectul de lege cu privire la modificarea și completarea Constituției privind alegerea directă a judecătorilor de către popor urmează a fi prezentat Parlamentului în termen de 30 de zile.