Comisia Europeană va aloca 3,3 milioane de euro pentru combaterea corupţiei, spălării banilor şi finanţării terorismului

Comisia Europeană va aloca 3,3 milioane de euro în cadrul unui proiect contra corupţiei, spălării banilor şi finanţării terorismului. Proiectul va fi implementat pe parcursul a trei ani. Obiectivele proiectului constau în asigurarea implementării Strategiei anti-corupţie şi consolidarea sistemului naţional de combatere a spălării banilor şi finanţării terorismului conform standardelor internaţionale, dar şi practicilor şi recomandărilor Moneyval (Mecanismul Consiliului Europei de monitorizare a spălării banilor). În mesajul premierului Vasile Tarlev, în cadrul festivităţii de lansare a proiectului, se spune că prevenirea corupţiei, spălării banilor şi finanţării terorismului a devenit una din preocupările importante ale conducerii R. Moldova, necesară cu atât mai mult, cu cât aceste fenomene diminuează efectele reformelor în domeniul socioeconomic şi politic. Potrivit premierului, pe parcursul ultimilor ani, Guvernul a depus eforturi considerabile în realizarea sarcinilor concrete de prevenire şi combatere a acestor fenomene, rîmânând însă conştient de faptul că la acest capitol mai există mari rezerve. În special, acestea vizează îmbunătăţirea cadrului legislativ, perfecţionarea mecanismului de expertizare a acestuia sub aspect anticorupţional, instruirea specialiştilor în domeniu, asigurarea transparenţei în procesul decizional, inclusiv prin intensificarea colaborării cu societatea civilă. Şeful Delegaţiei Comisiei Europene (CE) la Chişinău, Ambasadorul Cesare de Montis, a declarat că Guvernul îşi asume reforme foarte importante care, la sigur, vor avea un impact major asupra guvernării şi dezvoltării ulterioare a statului. Prin implementarea reformei regulatorii, prin întărirea gestionării finanţelor publice, auditului extern şi intern, transparenţei, a sistemului judiciar, se vor realiza „nişte pietre de hotar” foarte importante în vederea implementării Strategiei anti-Corupţie asupra căreia lucrează în prezent Guvernul. La rândul său, şeful Secţiei Cooperare tehnică din cadrul CE, Alexander Seger, a declarat că în implementarea acestui proiect este foarte important rolul mass-media şi rolul societăţii civile, din care cauză vor fi desfăşurate mai multe activităţi de investigare a situaţiei în domeniu: toc-show-uri televizate şi radiofonice etc. Potrivit sursei citate, Centrul de informare în cadrul Centrului de Combatere a Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC) va fi dotat cu echipament, iar în cadrul acestuia vor fi organizate diverse programe de instruire a personalului CCCEC. Deşi sondajele efectuate în RM în 2005 au demonstrat o îmbunătăţire a situaţiei, rămâne înalt nivelul de toleranţă a corupţiei din partea populaţiei, a menţionat Alexander Seger. Un alt factor relevant pentru Moldova este, în opinia expertului, faptul că moldovenii apreciază drept cele mai corupte Departamentul Vamal şi organele de poliţie, deşi în alte ţări ale lumii partidele politice sunt percepute de populaţie ca fiind cele mai corupte. Directorul Institutului European de Ştiinţe Politice din Moldova, Viorel Cibotaru, a declarat presei că lansarea acestui proiect este un moment foarte important de complementare a instrumentelor şi programelor de prevenire şi combatere a corupţiei, care s-au dezvoltat în ultimul timp în RM şi constituie un serios suport financiar, intelectual şi instituţional. Potrivit lui, gradul de înflorire a corupţiei, care plasează Moldova în subsolul listei celor mai corupte ţări din Europa de sud-est şi spaţiul ex-sovietic, constituie una din cele mai serioase bariere în calea atingerii altor scopuri strategice cum este integrarea în UE, soluţionarea conflictului transnistrean şi dezvoltarea economică durabilă a R. Moldova.
  • isa 31.10.06 cibotaru proiect coruptie.mp3
  •     0
  • isa 31.10.06 seger proiect coruptie.mp3
  •     0

Dvs. folosiți o componentă de ADS Blocker.
IPN e menținut din publicitate.
Susțineți presa liberă!
Unele funcționalități pot fi blocate, vă rugăm să dezactivați componenta de ADS Blocker.
Mulțumim pentru înțelegere!
Echipa IPN.